HONOR introduce funcția Google Circle to Search

10 10. 2024
telefoane honor

Funcția Circle to Search permite utilizatorilor să caute instantaneu pe Google orice văd și îi inspiră pe smartphone. Acum utilizatorii pot pur și simplu să încercuiască, să sublinieze, să mâzgălească sau să apese oriunde pe ecran pentru a selecta textul, imaginea sau videoclipul despre care doresc să caute mai multe informații, fără a intra într-o altă aplicație.

„Progresele făcute în materie de AI transformă modul în care lucrăm, învățăm, facem cumpărături, creăm și interacționăm cu dispozitivele noastre. Fie că aveți nevoie de asistență la traducere, de ajutor la teme sau pur și simplu doriți să aflați mai multe despre o imagine care v-a atras atenția pe social media, smartphone-urile noastre au devenit sursa de bază pentru aceste informații”, a declarat George Zhao, CEO-ul HONOR. „Ca brand de tehnologie centrat pe nevoile utilizatorului, HONOR promite să aducă beneficiile AI mai aproape de toată lumea. Datorită colaborării strânse cu Google și prin introducerea acestei funcții nu pe unul, ci pe două dintre cele mai populare smartphone-uri din gamă, acum deblocarea unei întregi lumi de informație e la un click distanță, oferind un nou nivel de confort în viața de zi cu zi.”

Lansat la IFA 2024, cel mai recent dispozitiv flagship pliabil HONOR Magic V3 dispune de o serie de funcții AI. În colaborare cu Google, telefonul e echipat cu AI Eraser, Face to Face Translation și HONOR Notes. În conformitate cu abordarea sa centrată pe sănătatea și securitatea utilizatorului, HONOR introduce AI Defocus Eye Protection Technology și AI Deepfake Detection Anti-Fraud Technology, primele funcții de acest gen din industrie.

HONOR Magic V3 este disponibil pe piața din România din 20 septembrie, la un preț recomandat de 9.999 de lei.