Horia Constantinescu: 30% dintre inspectorii ANPC sunt nepregătiţi. Avem tâmpi în instituţie

Aproape o treime dintre inspectorii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) sunt nepregătiţi, iar la nivelul zonei Bucureşti doar 20 de comisari din totalul de 51 sunt bine pregătiţi, a declarat vineri fostul preşedinte al ANPC, Horia Constantinescu.
Economica.net - vin, 29 nov. 2019, 16:34
Horia Constantinescu: 30% dintre inspectorii ANPC sunt nepregătiţi. Avem tâmpi în instituţie

Acesta a fost eliberat din funcţia de preşedinte al ANPC joi seara, printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban.

„30% dintre inspectorii ANPC sunt nepregătiţi, şi dacă tot nu au ce scrie pe teren, probabil fac alte înţelegeri cu operatorii economici. Vă pot spune că unuia dintre aceştia, căruia i-am solicitat demisia la Bucureşti, i-am pus în faţă următoarea situaţie: ştiind că nu stăpâneşte limba română, am rugat-o pe secretară să-i dicteze un text, şi inspectorul a preferat să-şi scrie demisia. Asta este situaţia”, a afirmat Horia Constantinescu.

Fostul preşedinte al ANPC crede că analiza activităţii comisarilor instituţiei ar trebui să ia în calcul şi evaluările făcute între colegi.

„Re-evaluarea trebuie făcută din rădăcini. Unii dintre colegii lor sunt suficient de bine pregătiţi pentru a arăta cu degetul şi a spune ce coleg nu-şi mai doresc în sistem. Să vă explic de ce: pentru a da bine, un comisariat judeţean trebuie să iasă în jurul unui număr de acte făcute. Dacă el are 10 comisari, dintre care 5 semidocţi spre analfabeţi, ceilalţi 5 pregătiţi trebuie să facă munca şi a celorlalţi 5 semidocţi, ca în raportări să nu apară într-o zonă de derizoriu. La acest moment, la nivelul structurii Bucureşti-Ilfov, sunt în jur de maxim 20 de comisari cu adevăraţi pregătiţi, îi salut pe cei din zona de alimentaţie, cu care am făcut acţiunile fulminante la nivelul marilor retaileri, dar sunt puţini comisari pregătiţi pentru zona de prestări servicii, destul de puţin spre foarte puţin pregătiţi pe zona de bunuri nealimentare, dovadă liniştea aşternută peste centrele comerciale, neverificate până la momentul instalării mele”, a apreciat Horia Constantinescu.

Acesta a subliniat că în total există 51 de inspectori pentru zona Bucureşti, iar numărul total al agenţilor economici în această zonă este de 349.000 de unităţi.

„Sunt 431.000 de operatori economici în zona Bucureşti-Ilfov, acum adăugăm în structură 10 tineri pe care i-am cunoscut astăzi, copii bine pregătiţi, care vor veni cu altă mentalitate. Cea care astăzi conduce Comisariatul Bucureşti-Ilfov, delegată de mine, îmi spune că a muncit cu ei şi până la 4 dimineaţa pentru a-şi reorganiza întreaga activitate. Avem tâmpi în instituţie, şi sunt la nivel de Bucureşti-Ilfov, care merg şi controlează coafoare, frizerii, demult, de când se ştiu ei, fără să ia nicio măsură, răspunzând inept actelor transmise de comisar. La acest moment doar am oprit prezenţa lor pe teren, mi-aş fi dorit să avem pârghii mai puternice pentru a-i demite. Numărul total al inspectorilor pentru Bucureşti este de 51 de inspectori”, a comentat fostul preşedinte al ANPC.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...