Horia Constantinescu (ANPC): Nu mi se pare justificată preluarea protecției consumatorilor de servicii bancare de către BNR (Video)
„Absolut – nu mi se pare justificată (o astfel de cerere – n.r.). Nu este, din păcate, singura instituţie sau singura entitate care îşi doreşte în ultima perioadă să ne ia din atribuţii. Arată, în opinia noastră, că ne facem treaba bine şi că deranjăm, probabil, anumite interese. Mă gândeam că poate se aşază umăr lângă umăr cei care doresc să ne ia atribuţii şi, împreună, cei de la sanitar-veterinar împreună cu cei de la Banca Naţională iniţiază un act normativ de desfiinţare a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi atunci se simplifică toate aceste situaţii”, a arătat el, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
El a menţionat că ANPC a demarat controale inclusiv în raport cu instituţiile bancare.
„Nu trebuie să uităm faptul că autoritatea noastră, în raport cu instituţiile bancare, a avut o sumă destul de importantă de acţiuni de control demarate, marea majoritate câştigate, iată, în instanţă. Cea mai recentă şi cea mai răsunătoare – cea raportată la una dintre băncile celebre din România – a reuşit să aducă înapoi bani unui număr de peste 9.000 de consumatori”, a mai spus Horia Constantinescu.