Horia Constantinescu: Nu mă consider vinovat pentru incendiul de la Ferma Dacilor. Nu consider că trebuie să demisionez

26 01. 2024
Ferma Dacilor

El a fost întrebat de jurnalişti cum răspunde întrebărilor din spaţiul public referitoare la promovarea acestei unităţi, precum şi dacă a luat în calcul să demisioneze sau dacă are remuşcări.

„Nu trebuie să răspund în niciun fel. Nu trebuie să răspund absolut în niciun fel niciuneia dintre aceste acuzaţii. Nu mă consider vinovat, repet, cu absolut nimic. Cred că eventual ar putea fi luat în calcul…nu ştiu, am fost şi la Notre-Dame, de exemplu, şi aş vrea să cred că nu a ars din cauză că am vizitat această catedrală. Sunt situaţii pe care aş vrea, păstrând proporţiile şi amatorismul de cancan al unora dintre cei din presă, să înţelegem că acolo au făcut reclamă foarte mulţi colegi, inclusiv de-ai dumneavoastră şi nu cred că ar trebui, în bloc, să ne gândim la o părăsire a teritoriului României, într-o variantă de excomunicare, inclusiv religioasă”, a răspuns Horia Constantinescu.

Acesta a precizat că „regretă ceea ce s-a întâmplat acolo ca părinte” şi consideră că fiecare dintre noi ar trebui să lăsăm autorităţile competente să verifice exact ce s-a întâmplat. „Să nu ne hazardăm să transformăm diversele studiouri de televiziune în tribunale populare ad-hoc, pentru că nu este cazul. Am transforma această ţară într-un stat anarhic. Dacă ar fi simplu ca în 1957, cred că Guvernul Petru Groza, să transformăm stadioanele de fotbal în instanţe de judecată…. Cred că ducem lucrurile într-o zonă derizorie. Haideţi să respectăm structura unui stat democratic. Sunt convins că instituţiile abilitate vor face verificările necesare, vor stabili gradul de vinovăţie. Nu ştiu dacă neapărat eu sunt în măsură, ca negând activitatea mea din ultimii 7 ani de zile, fără pată, să mă apuc, pentru că la un moment dat am promovat un produs românesc, nu structura de cazare, ci nişte jumări, să mă apuc şi să fac o asemenea autocritică, uitând că în ultimii 7 ani, cam la aceleaşi ore m-am trezit dimineaţa, la aceleaşi ore m-am culcat seara, stând departe de familia mea cu care, iată, din păcate, nu am reuşit să ajung de prea multe ori în vacanţă”, a transmis presei şeful ANPC.

El a adăugat că nu consideră că trebuie să demisioneze.

„În raport cu activitatea mea nu consider că trebuie să îmi dau demisia. Tocmai v-am citit cifre care arată o creştere a activităţii în raport cu anul 2021 de şase ori a cifrelor, nu numai a amenzilor încasate, a întregii activităţi”, a mai spus Constantinescu.

Nu în ultimul rând, preşedintele ANPC a vorbit despre protocolul încheiat cu ISU, precizând că instituţiile se vor sesiza reciproc.

Un incendiu de proporţii a izbucnit în data de 26 decembrie la Ferma Dacilor din comuna prahoveană Gura Vadului, sat Tohani. Opt persoane şi-au pierdut viaţa în incendiul care a mistuit pensiunea.