Horner: Vettel este Wayne Rooney din Formula 1
„Pe terenul de fotbal ar fi atacant. Un Wayne Rooney care vrea mereu să marcheze goluri”, a declarat Horner, aflat la Abu Dhabi, dând asigurări că dublul campion mondial „şi-a cerut scuze pentru spectacolul” de la Marele Premiu al Indiei.
Având titlul asigurat, Vettel a făcut o demonstraţie de forţă pe circuitul indian, asumându-şi riscuri pe final pentru a realiza cel mai bun timp, riscuri inutile, conform lui Horner.
„Ştie că nu ne plac lucrurile astea. Am făcut totul pentru a-l împiedica, dar ar fi fost nevoie să punem o vacă pe circuit pentru a-l stopa. Are instinct de ucigaş, chiar dacă pare un mieluşel, este un perfecţionist, este extrem de ambiţios. Are depăşirea în sânge”, a afirmat Horner.
Vettel, în vârstă de 24 de ani, şi-a asigurat titlul de campion încă de la Grand Prix-ul Japoniei, de la începutul lunii octombrie.