Horodniceanu: Salariile procurorilor rămân nemodificate, dar angajaţii DIICOT de la Financiar şi Administrativ pierd 25% din salariu

Economica.net
06 02. 2018
horodniceanu_30141600

„Există angajaţi care pierd din salariu, ca urmare a acestor modificări, angajaţi ale căror salarii nu se modifică şi angajaţi care pierd drastic, adică aproximativ 25 la sută, precum cei de la departamentele Financiar şi Administrativ ale DIICOT. Procurorii nici nu câştigă, dar nici nu pierd, spre deosebire de grefieri sau de poliţiştii judiciari”, a declarat, într-o conferinţă de presă, procurorul şef al DIICOT, care a prezentat bilanţul de activitate pentru 2017, scrie News.ro.

Personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a anunţat declanşarea protestelor începând cu 1 februarie, reclamând că în urma transferului contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat grefierii cu vechime mai mare de 15 ani în muncă şi în funcţie vor pierde la salariu sume cuprinse între 36 şi 500 de lei.