Horváth & Partners: Peste 80% dintre companiile din România sunt în urmă cu digitalizarea proceselor de business

Peste 80% dintre companiile din România folosesc sisteme de planificare a resurselor organizației (ERP – Enterprise Resource Planning) învechite și insuficient digitalizate, conform analizelor Horváth & Partners și  statisticilor anuale furnizate de Comisia Europeană, prin Digital Economy and Society Index - DESI din 2020.
Lidia Neagu - joi, 12 nov. 2020, 09:23
Horváth & Partners: Peste 80% dintre companiile din România sunt în urmă cu digitalizarea proceselor de business

Pentru a fi competitive, companiile au nevoie de platforme ERP moderne, care odată implementate reduc cheltuielile de funcționare și timpul mediu alocat diferitelor activități cu până la 30%, iar profitabilitatea crește, în medie, cu 20%. Potrivit reprezentanților Horváth & Partners, este necesar ca România să acorde o importanță sporită digitalizării managementului proceselor din companii, în primul rând din cauza contextului actual influențat de pandemie, dar și pentru că avem un decalaj semnificativ de recuperat față de restul țărilor din Uniunea Europeană. Indicele economiei și societății digitale (DESI), care măsoară anual evoluția țărilor membre ale UE din punct de vedere al competențelor digitale, a plasat România pe locul 26 din 28, în 2020.

„Necesitatea unor inițiative de digitalizare, automatizare, simplificare și eficientizare a proceselor de business este în prezent din ce în ce mai acută. Procesele de business optimizate reprezintă fundația oricărei organizații de succes, iar o gestionare corectă a acestora se face printr-o platformă de planificare a resurselor întreprinderii sau, pe scurt, ERP. Un sistem ERP are rolul de a integra toate informațiile care țin de funcționarea unei companii într-o platformă digitală unică. De aceea, o platformă ERP învechită aduce cu sine și probleme de profitabilitate a afacerii, este dificil de utilizat și pune o presiune majoră pe angajații din departamentele de operațiuni, financiar și IT. Contextul economic actual, plin de provocări, trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toate companiile care nu și-au modernizat sau schimbat sistemele ERP învechite și care acum ar putea avea și mai mult de suferit”, a explicat Maria Boldor, Principal, Responsabil pentru proiecte de transformare de business în cadrul Horváth & Partners România.

Companii de anvergură precum Hoerbiger și Atlantic Grupa au trecut recent prin proiecte de modernizare și standardizare a proceselor, pentru a putea implementa cea mai nouă soluție oferită de SAP, respectiv SAP S/4HANA. Toate companiile care utilizează platforme furnizate de SAP sunt obligate să facă această tranziție până în 2025, ceea ce implică modernizarea sistemului ERP existent cu funcționalități noi.

Proiectul derulat de Hoerbiger a avut o durată de 9 luni, iar cel al companiei croate activă în domeniul FMCG, Atlantic Grupa, 12 luni, iar ambele au fost coordonate de consultanții Horváth & Partners. Printre rezultatele notabile, se numără: (1) reducerea duratei proceselor cu până la 40%; (2) eliminarea timpilor morți cu până la 30%; (3) creșterea fiabilității datelor cu mai mult de 60%; (4) scăderea costurilor de întreținere cu 10% și (5) majorarea profitabilității cu până la 15%.

„Acum este momentul optim în care companiile din România trebuie să se concentreze pe optimizarea proceselor de business. Amânarea acestei inițiative strategice poate conduce la perturbări operaționale majore și dificultăți de redresare economică. Reconfigurarea și modernizarea platformelor prin care organizațiile își administrează activitatea a devenit vitală, mai ales în contextul crizei COVID-19, care a influențat în special domenii ca FMCG, automotive, energie, imobiliare, bancar sau telecomunicații. Flexibilitatea și reacția rapidă la schimbările din piață vor face diferența între jucători, atunci când vine vorba despre navigarea în noul climat, marcat de scăderea puterii de cumpărare a populației. Adaptarea și dezvoltarea sunt, împreună, cheia succesului. Trendul de digitalizare, care a demarat mai puternic în România în ultimii ani, trebuie să continue într-un ritm mai alert”, a încheiat Maria Boldor.

Managementul proceselor este o temă reprezentativă în portofoliul companiei de consultanță, care are peste 25 de ani de experiență în acest acest tip de proiecte și o echipă de peste 100 de consultanți specializați, care pot gestiona proiecte în orice colț al lumii.

Horváth & Partners este una dintre cele mai importante companii internaționale, independente, de consultanță în management, prezentă și pe piața din România, începând cu 2005. 

Te-ar mai putea interesa și
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte dintr-o "flotă fantomă", de implicare în deteriorarea unui cablu electric......
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...