Hossu: Conform proiectului noii Legi a pensiilor, 65% din salariaţi vor lua pensia minimă

Circa 65% din salariaţi vor primi pensia minimă, conform proiectului noii Legi a pensiilor, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la Zalău, preşedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.
Economica.net - mie, 05 sept. 2018, 11:08
Hossu: Conform proiectului noii Legi a pensiilor, 65% din salariaţi vor lua pensia minimă

Potrivit acestuia, în opinia sa există cel puţin două probleme majore în proiectul de lege menţionat, dar şi temerea că se doreşte ca legea să nu fie aplicată.

Prima problemă menţionată de Bogdan Hossu este cea legată de o aşa numită penalizare a salariatului. Conform noului proiect de lege, dacă angajatorul nu plăteşte o perioadă contribuţia la pensie, salariatului nu i se iau în calcul lunile respective la stabilirea dreptului de pensie, atrage atenţia preşedintele „Cartel Alfa”.

O a doua problemă identificată este cea legată de noul concept de pensie minimă care, în modalitatea care este prezentată în proiectul de act normativ, creează nu numai o demotivare a muncii pentru majoritatea salariaţilor, dar creează în acelaşi timp o încurajare indirectă, pentru angajator, de fraudare fiscală, conform liderului sindical.

„Practic, conform proiectului de lege, la timpul minim de contribuţie de 15 ani se prevede pensia minimă 45% din salariul minim pe economie. Se poate ajunge, pentru fiecare an muncit în plus, la 75% din salariul minim pe economie. Asta înseamnă că unui salariat care a muncit 30 de ani, iau o valoare medie, i se garantează prin lege o valoare de 60% din salariul minim pe economie, ca pensie minimă. (…) Rezultă că ai nevoie de cel puţin un salariu de 4.600 de lei la 30 de ani munciţi, ca să poţi să iei valoarea pensiei minime. Deci numai de la 4.600 de lei în sus poţi să iei peste pensia minimă. Dacă o corelezi cu distribuţia salarială care există la REVISAL, adică într-o instituţie publică, la ITM, în programul de evidenţiere a salariilor, în momentul respectiv constaţi că, pe viitor, cam 65% din salariaţi vor lua pensia minimă. Deci, indiferent că ai salariul de 2.000 de lei sau 4.600 de lei, conform proiectului de act normativ vei lua pensia minimă, care înseamnă 60% din salariul minim pe economie”, a subliniat Bogdan Hossu.

Liderul sindical a precizat că propunerea confederaţiei este fie recalcularea unei pensii minime în funcţie de minimul de ani munciţi, fie stabilirea ajutorului social ca bază de plecare, la care se adaugă valoarea pensiei rezultate conform formulei prevăzută de lege, ceea ce va permite ca întotdeauna o persoană activă, care a muncit, să aibă o pensie mai mare decât cel ce nu a muncit şi primeşte ajutorul social de supravieţuire.

„Calendarul de aplicare a legii este nejustificat şi care, datorită costurile de aplicare a legii, dă aparenţa că nu se doreşte să fie aplicat. Adică devine un instrument politic de stimulare a pensionarilor pentru vot. O creştere de mai mult de două ori a actualului fond de pensii. (…) Pare că devine un instrument cu caracter populist, de promisiuni electorale şi nu de rezolvare efectivă a unei probleme majore”, a spus, în acelaşi context, Bogdan Hossu.

El a afirmat că toate confederaţiile sindicale reprezentative au adresat o scrisoare deschisă prim-ministrului, ca preşedinte al Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de convocare a acestei instituţii pentru a fi dezbătute problemele noii Legi a pensiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...