Hotel evacuat la Predeal din cauza unui incendiu VIDEO

Câteva zeci de turişti au fost evacuaţi de pompieri dintr-un hotel din Predeal, după ce clădirea a luat foc. Hotelul era ocupat în proporţie de 100%.
Economica.net - Dum, 01 ian. 2012, 15:13

Focul a fost stins de pompieri în jurul orei 18:00, la aproximativ o oră de la izbucnirea acestuia. Nici o persoană nu a fost rănită.

Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, a declarat pentru România TV incendiul a cuprins primul etaj al clădirii şi că mai mulţi dintre cei cazaţi în hotel s-au refugiat pe casa scărilor şi în balcoane. Unii dintre ei au încercat să se salveze, folosindu-se de cearşafurile camerelor de hotel.

Potrivit primelor verificări la faţa locului, incendiul ar fi pornit de la sistemul de încălzire al saunei care s-a supraîncălzit.

Hotelul, care are o capacitate de 90 de locuri, a fost ocupat în totalitate, însă mulţi dintre turişti nu se aflau în hotel în momentul izbucnirii incendiului.

Incendiul a izbucnit , în jurul orei 17.00, la etajul întâi al clădirii, în zonă ajungând două autospeciale ISU Predeal şi două echipaje SMURD.

Toţi turiştii şi personalul hotelului au fost evacuaţi din clădire.

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Miliardarul american Elon Musk a declarat duminică că deputatul britanic Nigel Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului de extremă dreapta Reform UK, la doar câteva......
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul Schengen terestru – touroperator
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul ...
Datorită intrării României în spațiul Schengen terestru, touroperatorul IRI Travel anticipează o creștere de 40% a ...
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ninsorile care au afectat duminică regiuni extinse din Ţările de Jos au provocat perturbări în transporturi, inclusiv ...