Hotel King, Târgovişte – servicii hoteliere complete prin Regio
Hotelul King din centrul municipiului Târgovişte a fost extins și modernizat cu sprijinul Regio, devenind, în scurt timp, destinaţia favorită a turiştilor din zonă. Noile dotări au determinat, în primul an de la finalizarea proiectului, o creştere cu 400% a numărului de clienţi.
Extindere, modernizare şi dezvoltare
Situat în centrul municipiului Târgovişte, pe Bulevardul Carol 1, la câteva minute de gară şi tot la câteva minute de cele mai importante instituţii, Hotelul King şi-a început activitatea la sfârşitul anilor ’90. Iniţial o pensiune, în 2008 a devenit unitate hotelieră de o stea, dar potenţialul era mult mai mare: „Am depus acest proiect pentru a extinde unitatea de cazare şi pentru a creşte gradul de confort, prin oferirea unor servicii unice, la acea dată, în municipiu. A fost primul proiect depus în cadrul axei 5, domeniul 5.2, din regiunea Sud-Muntenia”, îşi aminteşte domnul Ion Neculaescu, directorul general al hotelului.
Proiectul, finalizat în toamna anului 2012, s-a desfăşurat pe o perioadă de 30 de luni. Hotelul s-a extins de la 7 la 34 de camere, iar capacitatea de cazare a crescut la 66 de locuri. Camerele (2 single, 13 duble, 16 matrimoniale şi 3 apartamente) au fost mobilate şi dotate cu baie individuală, televizor, minibar, aer condiţionat şi internet Wi-Fi. S-a construit o zonă de SPA şi wellness, dotată cu jacuzzi, saună, cameră de masaj şi sală de fitness.
Noua sală de conferinţe are o capacitate de până la 60 de locuri şi beneficiază de sistem de videoconferinţă, sistem audio wireless şi o cabină de traducere simultană. Restaurantul hotelului, cu o capacitate de 53 de locuri, a fost renovat şi complet utilat, iar, în momentul de faţă, este unul dintre cele mai căutate localuri din oraş, datorită specialităţilor din bucătăriile franţuzească şi italiană pe care le serveşte. Terasa, amenajată în curtea interioară, poate primi până la 60 de oaspeţi, fiind în permanenţă plină în lunile de primăvară şi vară. Proiectul a creat 26 de noi locuri de muncă permanente.
Obiective realizate şi clienţi mulţumiţi
Ca reşedinţă de judeţ, municipiul Târgovişte este vizitat în special de oameni de afaceri şi de turişti atraşi de istoria locului. Hotelul King a devenit, după finalizarea proiectului, o destinaţie preferată de cei care doresc să petreacă măcar câteva zile în municipiu, datorită localizării excelente, în centrul oraşului, şi ofertei complete de servicii hoteliere puse la dispoziţia clienţilor.
Gradul de ocupare a crescut cu 60%, atingând o cotă medie anuală de 40%. Totodată, multiplicarea gamei de servicii turistice a dus la diversificarea formelor de turism practicate în oraș: de afaceri, de weekend şi cultural-istoric.
„În primul an după finalizarea proiectului, am avut o creştere de peste 400% a numărului de clienţi şi a profitului. Obiectivul meu, ca om de afaceri, a fost să cresc business-ul, iar Regio mi-a permis să realizez în doi ani ceea ce aş fi reuşit, în condiţii normale, să duc la îndeplinire în cel puţin 10”, a concluzionat Ion Neculaescu.
Acesta este unul dintre cele 3.500 de proiecte finanțate prin Regio, în toate cele opt regiuni de dezvoltare, care contribuie la dezvoltarea oraşelor, reabilitarea drumurilor, modernizarea infrastructurii sociale, sprijinirea mediului de afaceri, precum şi la promovarea şi restaurarea obiectivelor turistice din România. Pe pagina www.inforegio.ro puteți consulta, pentru fiecare regiune de dezvoltare, harta proiectelor finanțate prin Regio – Programul Operațional Regional 2007-2013.