Hotel medieval de 5 stele în cetatea din Alba Iulia, investiţie de 4 mil. euro
Hotelul medieval a fost construit de compania Grup Corint SA şi se află în clădirea vechii manutanţe din apropierea Porţii a III-a a Cetăţii din Alba Iulia, iar unitatea de cazare a fost deschisă oficial pentru clienţi începând de vineri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Anterior, oficialii companiei au organizat, joi seară, un eveniment privat în care au prezentat noul hotel selectând foarte strict atât invitaţii care au fost din administraţie, politică şi mediul economic, cât şi reprezentanţii presei care au avut acces la această întâlnire.
Potrivit reprezentanţilor companiei Grup Corint, noul hotel dispune, momentan, de doar 22 de camere, dintre care un apartament, iar preţurile de cazare variază între 70 şi 150 de euro pe noapte. Mobilierul, băile şi decorurile sunt realizate în stil clasic, iar din luna septembrie hotelul va asigura şi servicii de SPA la o piscină interioară, va avea şi săli de fitness şi de relaxare, dar şi saună şi masaj.
Conform surselor citate, investiţia în realizarea hotelului medieval se ridică la peste 4 milioane de euro şi acesta este clasificat la categoria cinci stele.
Hotelul medieval este construit în clădirea fostei manutanţe din Cetatea Vauban din Alba Iulia, imobil vechi de circa 300 de ani şi care se află în administrarea Primăriei Alba Iulia.
Municipalitatea a încheiat, în 2006, cu Grup Corint un contract de asociere prin care cedează dreptul de folosinţă asupra mai multor imobile şi a unei porţiuni din şanţurilor din cetate companiei, iar aceasta plăteşte 10 la sută din profitul net realizat din activitatea de turism, dar nu mai puţin de 800 de euro pe lună.
Printre imobilele incluse în acest contract de asociere şi pentru care a primit dreptul de folosinţă Grup Corint se numără atât manutanţa, în care a construit hotelul medieval, dar şi Poarta a III-a a cetăţii pe care se află celebra celulă a lui Horea.
Potrivit unor surse din cadrul Primăriei Alba Iulia, până acum firma a plătit doar cei 800 de euro pe lună pentru că nu ar fi înregistrat profit din activitatea de turism.
Deşi a fost deschis oficial doar vineri, hotelul a fost folosit şi până acum cu circuit închis şi aici au fost cazaţi pe parcursul anului trecut miniştri sau oameni politici printre care Elena Udrea sau Victor Ponta.
În urmă cu un an, managerul Grup Corint, Dan Sabău, declara, corespondentului MEDIAFAX, că hotelul medieval îşi propune să fie o locaţie deosebită de 5 stele care va avea 36 de camere construite sub forma unor apartamente cu living şi baie, toate de dimensiuni mari.
Sabău spunea că hotelul este construit la etajul şi mansarda clădirii fostei manutanţe şi va avea un centru SPA cu piscină, saună, săli de fitness, dar şi restaurante şi săli de conferinţe.
Potrivit sursei citate, constructorii au folosit materiale care recreează imaginea clasică a clădirii, iar camerele şi băile au un sistem de aeraj natural.
Dan Sabău afirma că investiţia totală se ridică la circa 4,2 milioane de euro.
El estima atunci că hotelul va fi deschis oficial la 1 mai 2011.
Manutanţa este una dintre primele clădiri construite de austrieci în Cetatea Vauban din Alba Iulia, fiind situată în apropierea porţii a treia a fortificaţiei. Clădirea a fost construită în secolul al XVIII-lea, în jurul anului 1714, dar păstrează detalii arhitectonice anterioare acestui secol. Imobilul a fost construit ca depozit militar pentru armata cetăţii.
Cetatea din Alba Iulia a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea, între anii 1714-1738, fiind considerată cea mai reprezentativă fortificaţie bastionară de tip Vauban din România. Planul cetăţii a fost întocmit de arhitectul italian Giovanni Morando Visconti, sub conducerea generalului Ştefan de Steinville, completată apoi de generalul Weiss.
Lucrările propriu-zise la fortificaţia de la Alba Iulia au început la 4 noiembrie 1715, când s-a pus piatra de temelie a bastionului Carol, dedicat împăratului, situat pe latura de nord a cetăţii.