Hotelul Apollo din Neptun a fost renovat. Suma investită este de peste trei milioane de euro

Grupul Samaa a anunțat deschiderea Hotelului Apollo din stațiunea Neptun, renovat cu mai mult de trei milioane de euro. Unitatea a fost clasificată la trei stele și se adresează cu preponderență familiilor cu copii.
Ion Dobreanu - vin, 04 iun. 2021, 16:59
Hotelul Apollo din Neptun a fost renovat. Suma investită este de peste trei milioane de euro

Prin lucrările de reovare au fost refăcute camerele, fațada, recepția, restaurantul cu sistem a la carte, dar și o piscină de dimensiuni mari cu sistem de hidromasaj.

După finalizarea modernizării, hotelul va aplica pentru a obține clasificarea de 4 stele, a mai anunțat compania.

Stațiunea Neptun este, în ultimii ani, în plină dezvoltare, iar multe hoteluri au fost renovate. Dacă stațiunea Mamaia este renumită pentru cluburi, pentru distracție și pentru viața de noapte, Neptun se remarcă drept un loc potrivit pentru familiile cu copii. Turiștii au aici la dispoziție un Luna Park, parcul de aventură Paradis Land, multe magazine și restaurante precum și o plajă de calitate, cu o suprafață de 5000 mp. Astfel că Neptun redevine perla Litoralului românesc pentru familii iar alături de stațiunile vecine Olimp și Jupiter, această zonă își recapătă faima de ”hub” al familiștilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...