Hoteluri subacvatice, construite de cei care au declanşat criza financiară a Dubaiului

O divizie a Dubai World, conglomeratului care a declanşat criza financiară a emiratului arab în urmă cu patru ani, a semnat un acord cu o companie din Elveţia pentru construcţia a cinci hoteluri subacvatice pe coasta emiratelor Dubai şi Abu Dhabi.
Economica.net - mie, 02 mai 2012, 15:57
Hoteluri subacvatice, construite de cei care au declanşat criza financiară a Dubaiului

La numai o lună după ce a cerut protecţia legii falimentului în Dubai şi Singapore pentru a permite restructurarea unei datorii de 2,2 miliarde de dolari, Drydocks World a prezentat un acord cu BIG InvestConsult, compania elveţiană care deţine drepturile asupra conceptului Water Discus Hotel, pentru două proiecte în Orientul Mijlociu, ce includ construcţia a cinci hoteluri. Compania elveţiană vizează regiunea de coastă a emiratelor Dubai şi Abu Dhabi.

„Suntem implicaţi în partea de design şi construcţie a proiectelor. Este acelaşi concept ca în cazul platformelor petroliere. Proiectul include şapte tipuri diferite de design şi fiecare va costa în jur de 50-120 de milioane de dolari. Suma variază în funcţie de varianta aleasă. Discuţia priveşte construcţia acestor hoteluri în lume, nu doar în Emiratele Arabe Unite”, a declarat preşedintele companiei de construcţii navale Drydocks World, divizie a Dubai World.

Conceptul Water Discus Hotel presupune un ansamblu rezidenţial subacvatic în formă de disc legat de unul similar deasupra apei. Proiectul va fi finanţat de BIG, care discută deja cu alţi investitori.

Proiectele extravagante au caracterizat perioada de boom 2002-2008 a emiratului, iar în prezent în Dubai se găsesc insule artificiale în formă de palmieri, precum şi în forma hărţii lumii. Dubai se mândreşte şi cu cel mai înalt turn din lume şi cu o pârtie de schi indoor, potrivit Reuters.

Construcţiile au fost realizate pentru îmbunătăţirea imaginii externe a emiratului, însă au fost finanţate prin contractarea unor datorii foarte mari, care au adus Dubai aproape de colaps în timpul crizei financiare globale.
Evoluţia bună a afacerilor din domeniul logistic, comerţ şi turism, precum şi beneficiile aduse de instabilitatea generată în alte ţări din regiune de revoltele Primăverii Arabe, au ajutat însă Dubai să-şi revină economic.

Te-ar mai putea interesa și
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care au co-semnat un text ce condamnă presupusa lipsă de cooperare a Teheranului......
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă ...
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...