Hotelurile se vor deschide din 15 mai, dar restaurantele vor rămâne, pentru moment, închise – Ludovic Orban

Economica.net
24 04. 2020
ludovic_orban_770x470_98164000

Premierul Ludovic Orban a spus joi seară că momentan nu se vor deschide restaurantele şi că Executivul face o analiză serioasă pentru a vedea ce riscuri există în cazul în care acestea vor fi redeschise.

„Când se vor relaxa măsurile va exista o mişcare mai mare a cetăţenilor, va exista o posibilitate de reluare cel puţin a sectorului hotelier. În ceea ce priveşte reluarea activitatii la restaurante, suntem încă într-o analiză foarte serioasă. Pentru că noi înainte să relaxam anumite măsuri facem o anchetă epidemiologică. Nu pot să dau un orizont de timp, nu ştim când se vor redeschide. În ceea ce priveşte hotelurile, hotelurile cu siguranţă nu vor avea restricţii, hotelurile vor putea funcţiona în anumite condiţii de respectare a unor reguli prin care să se reducă la maxim posibilitatea de infectare. Asta va depinde şi de mişcarea oamenilor şi nevoia oamenilor de cazare”, a spus premierul Ludovic Orban.

Acesta a mai anunțat că deşi oamenii se vor putea plimba şi nu vor mai avea nevoie de declaraţie vor exista şi anumite restricţii, iar plimbările vor fi admise, doar în grupuri de maximum trei persoane.
„Cetăţenii se vor putea mişca liber, vor putea ieşi din casă. Această măsură se aplică tuturor cetăţenilor, inclusiv a celor de peste 65 de ani. Sigur că vor trebui respectate nişte reguli, reguli de distanţare fizică, să nu stea în grupuri mai mari de trei persoane, să poarte mască. Să poarte măşti la birou, spații comerciale, mijloace de transport în comun, la locul de muncă”, a spus Orban.

Guvernul va căuta soluții pentru a permite achiziționarea de măști și pentru persoanele vulnerabile sau cele cu venituri mici.