HTC One primeşte update-ul pentru Android 4.2.2
Actualizarea Sense face ca experienţa utilizatorului să devină şi mai personală, direct pe ecranul de pornire. Apreciată la scară largă, funcţia HTC BlinkFeed se îmbogăţeşte cu conţinut prin integrarea cu Instagram, oferind un flux de informaţii relevante, direct pe ecranul principal. Utilizatorii vor regăsi, de asemenea, mai multă flexibilitate în personalizarea modului de afişare a informaţiilor pe ecran.
Acest update îmbunătăţeşte, de asemenea, funcţionalităţile multimedia, cu HTC Music Channel optimizat şi mult mai versatil, la care se adaugă capacitatea de blocare a focalizării şi a expunerii în aplicaţia dedicată camerei foto. În plus, utilizatorii vor găsi de două ori mai multe teme pentru crearea de video highlights la nivel profesional pentru evenimentele din galerie, o completare perfectă pentru camera Ultrapixel. Totodată, acum, aplicaţia HTC Sense TV permite utilizatorilor să sorteze listarea canalelor în aceeaşi ordine ca pe telecomanda televizorului.
Mai mult, în Android 4.2.2 sunt incluse şi funcţiile Daydream, Quick Settings şi widget-uri pentru lockscreen.
Pe lângă această actualizare, HTC One devine primul echipament certificat HTCpro în EMEA, proiectat pentru a depăşi aşteptările clienţilor de business şi oferind soluţii sigure şi flexibile managerilor IT responsabili de integrarea telefoanelor. În această calitate, noul HTC One oferă companiilor mari funcţii precum securizare sporită prin criptare 256-bit, politici de securizare a parolelor, ştergerea datelor de la distanţă şi o serie de capabilităţi de productivitate oferite prin HTC Sense.
Datele sunt protejate prin conexiuni securizate ce permit conectarea VPN (virtual private network), încorporând suport PSD VPN de la Mocana Corp. În plus, soluţiile flexibile de management al telefoanelor mobile pentru securizare, configurare şi audit de date necesare în companii, vor fi disponibile graţie parteneriatelor strategice cu principalii jucători din această industrie. Între acești parteneri îi numim pe AirWatch şi MobileIron, iar soluțiile oferă clienţilor business şi managerilor IT securitate mobilă şi controale de management de top.