Huawei a ajutat în secret Coreea de Nord să-şi creeze şi să-şi întreţină o reţea wireless (presă)

Huawei Technologies Co Ltd, compania chineză pusă pe lista neagră a SUA din cauza unor preocupări de securitate naţională, a ajutat în secret Coreea de Nord să creeze şi să întreţină o reţea comercială wireless, relatează luni Washington Post, citând surse şi documente interne, relatează Reuters.
Economica.net - lun, 22 iul. 2019, 13:27
Huawei a ajutat în secret Coreea de Nord să-şi creeze şi să-şi întreţină o reţea wireless (presă)

Gigantul chinez al telecomunicaţiilor a avut un parteneriat cu o companie chineză de stat, Panda International Information Technology Co Ltd., într-un număr de proiecte în Coreea de Nord cel puţin în perioada ultimilor opt ani, scrie Washington Post.

O astfel de decizie ridică întrebarea dacă Huawei, care a folosit tehnologie americană în componentele sale, a încălcat măsurile americane de control pentru exporturi pentru a-i furniza Coreei de Nord echipament, potrivit sursei citate.

SUA au plasat Huawei pe o listă neagră în luna mai, citând preocupări de securitate naţională. Mişcarea a făcut ca firmele americane să nu mai poată vinde componente şi piese către Huawei fără licenţe speciale, dar preşedintele Donald Trump a declarat luna trecută că firmele americane ar putea relua vânzările, într-o tentativă de a relansa convorbirile comerciale cu Beijingul.

Huawei nu a răspuns unei solicitări de comentarii din partea Reuters, dar a precizat într-un comunicat către Washington Post că nu are o „prezenţă de afaceri” în Coreea de Nord. Panda Group nu a putut fi contactat, precizează Reuters.

Departamentul pentru comerţ, care nu a comentat nici el informaţia, a investigat posibile legături între Huawei şi Coreea de Nord din 2016, dar nu a făcut public nicio legătură între cele două, scrie Washington Post.

Huawei şi Panda şi-au părăsit birourile din Phenian în prima jumătate a lui 2016, mai relatează ziarul.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...