Huawei a lansat telefonul care nu se zgârie şi un phablet cu baterie uriaşă. GALERIE FOTO
Ecranul Ascend P7 este acoperit de safir, iar restul carcasei este fabricată din material ceramic, producătorul chinez promovând telefonul drept imposibil de zgâriat.
Ascend Mate 7 este un phablet cu ecran de 6 inci, 1080p, cu „cristale lichide negative”, care potrivit Huawei asigură o economie de 15% a bateriei faţă de un display obişnuit. Carcasa telefonului este construită din metal.
Mate 7 are 185 de grame şi o grosime de numai 7,9 milimetri.
Pe spatele phablet-ului, sub camera cu senzor de 13 megapixeli, este poziţionat un senzor performant de amprentă digitală prin care utilizatorul poate debloca telefonul cu uşurinţă, într-o secundă, chiar şi dacă are mâna udă, potrivit companiei.
Telefonul este echipat cu un procesor produs chiar de Huawei, cu două module a câte patru nuclee, unul tactat la 1,8 GHz pentru aplicaţii mai pretenţionase din punct de vedere hardware şi unul de 1,3 GHz pentru sarcini uzuale.
Ascend Mate 7 vine în variante echipate cu 2 GB sau 3 GB de memorie RAM, modem LTE Cat 6 capabil de până la 300 Mbps, cameră frontală de 5 megapixel şi Android 4.4 KitKat.
Punctul forte al telefonului este bateria uriaşă, cu o capacitate de 4.100 mAh, care ar trebui să ţină cel puţin două zile după o încărcare.
Huawei Ascend Mate 7 vine în Europa în ultimul trimestru al acestui an, la preţuri pornind de la 499 euro pentru versiunea cu 2 GB RAM şi 16 GB de stocare internă, până la 599 euro pentru varianta cu 3 GB RAM şi 32 GB stocare internă. Ambele modele suportă card microSD de până la 32 GB pentru extinderea spaţiuni de stocare. Telefonul va fi disponibil în culorile negru, argintiu sau gold.