Huawei ar putea lansa primul smartphone cu trei camere foto

Următorul vârf de gamă al celor de la Huawei ar putea aduce o premieră pentru piaţa smartphone-urilor: trei camere foto principale.
Economica.net - vin, 09 feb. 2018, 06:17
Huawei ar putea lansa primul smartphone cu trei camere foto

Huawei a fost unul dintre primii producători care au adoptat sistemul foto dual, în care fotografiile a două camere foto, una alb-negru, alta color, sunt combinate în încercarea de a obţine un rezultat mai bun.

Tot Huawei, dacă informaţii vehiculate de surse apropiate companiei chinezeşti se confirmă, ar putea fi primul producător care să iasă pe piaţă cu un smartphone ce foloseşte trei camere foto, fără a număra camera frontală.

Telefonul în cauză ar putea fi flagship-ul P20, pe care producătorul îl va prezenta oficial la Paris, pe 27 martie. Indiciile incluse în invitaţia de presă, pe care sunt desenate trei cercuri, par să vină în susţinerea informaţiilor neoficiale.

La evenimentul din 27 martie, Huawei va lansa trei modele noi: P20 Plus, P20 şi P20 Lite. Cel mai probabil, între cele trei vor exista diferenţe la nivelul dotărilor tehnice şi al mărimii ecranului, respectiv bateriei.

Rămâne de văzut dacă sistemul foto cu trei camere va fi disponibil doar pe modelul P20 Plus, care ar trebui să fie şi cel mai mare din cele trei, sau va fi implementat şi pe celelalte două smartphone-uri.

Tot neclară este şi funcţia celei de-a treia camere foto. O variantă ar fi ca, prin procesarea imaginilor obţinute de cele trei camere, să rezulte fotografii la o rezoluţie foarte mare (poate chiar 40 MP) şi să poată fi posibilă fotografierea cu 5X zoom optic.

Oricare ar fi considerentele tehnice ale unei a treia camere foto principale pe un smartphone, dacă informaţia se adevereşte, Huawei va obţine cu siguranţă efectul scontat pe partea de imagine.

Te-ar mai putea interesa și
Top 5 riscuri de securitate în IT și cum să le previi
Top 5 riscuri de securitate în IT și cum să le previi
Probabil că în fiecare zi te conectezi, verifici mailul, urci fișiere în cloud și‑ți continui ziua, însă în spatele acestei rutine se ascund capcane care evoluează mai repede decât te-ai......
Radisson va deschide 4 noi hoteluri în România, 2 în București și câte unul în Brașov și Constanța
Radisson va deschide 4 noi hoteluri în România, 2 în București și câte unul în Brașov și Constanța
Radisson Hotel Group anunţă că îşi continuă expansiunea în România, grupul urmând să deschidă patru noi hotelur ...
Cifra de afaceri din industrie, în creştere cu doar 0,6% în T1 pe fondul scăderii industriei energetice cu aproape 19%
Cifra de afaceri din industrie, în creştere cu doar 0,6% în T1 pe fondul scăderii industriei energetice cu aproape 19%
Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut în primele trei luni ale anului ...
Rușii anunță că au doborât 105 drone ucrainiene, dintre care 35 se îndreptau către Moscova
Rușii anunță că au doborât 105 drone ucrainiene, dintre care 35 se îndreptau către Moscova
Ministerul Apărării rus a anunțat joi că forțele sale aeriene au doborât în cursul nopții 105 drone ucrainene deasupra ...