Huawei inaugurează un Centru de Inovare la Paris, unde va investi 2 milioane de euro anual pentru a construi un ecosistem colaborativ cu IMM-urile
”În urmă cu treizeci de ani, Huawei era o companie mică. Astăzi, sunt mândru să anunț că Huawei își va lansa Centrul de Inovare de la Paris. Fie că vorbim despre o organizație consacrată sau de un IMM, aceasta este o platformă care îi va ajuta pe toți partenerii noștri să prospere”, a spus Kenneth Fredriksen, vicepreședinte senior al Huawei Europa.
Huawei va investi peste 2 milioane de euro anual în Centrul de Inovare de la Paris și își va deschide platforma de peste 80 de scenarii industriale pentru parteneri.
Centrul va încuraja schimbul de cunoștințe și inovarea comună, și va oferi, de asemenea, resurse profesionale pentru integrare, verificare și sprijin pentru lansarea pe piață. Cu un sistem de asistență end-to-end pentru parteneri, acest Centru de Inovare va fi o actualizare a Huawei’s Paris OpenLab, care a deservit peste 200 de parteneri din 2018.
Anunțul a fost făcut cu ocazia evenimentului propriu ”Ziua Inovării, pe tema Inovarea IMM-urilor: Deblocarea viitorului economic al Europei”, care a avut loc recent la Paris.
Trecerea la digital a fost un subiect-cheie în cadrul discuțiilor. Horst Heitz, președintele Comitetului Director al SME Connect, și-a împărtășit punctul de vedere cu privire la importanța digitalizării pentru IMM-uri. ,,Avantajul IMM-urilor și al startup-urilor sunt ideile lor revoluționare și abordarea inovatoare a afacerilor și a tehnologiei, dar, în același timp, pentru a rămâne competitive, acestea trebuie să își îmbunătățească propriile structuri de afaceri, procesele interne, reziliența cibernetică și multe altele. Singura modalitate de a face acest lucru este de a realiza o digitalizare completă și de a se adapta la piața europeană care este într-o schimbare rapidă. Aici este locul în care îi putem ajuta să crească și îi putem sprijini”.
Mai mulți lideri din industrie au solicitat mai multe colaborări pentru a ajuta IMM-urile să aibă succes.