Huawei integrează Strava pe dispozitivele din gama Wearables

06 10. 2022
HUAWEI Heath x Strava

Datele precise de performanță personală multisport înregistrate prin Huawei Health, precum și traseul detaliat, pot fi transferate fără probleme în contul de utilizator Strava. În plus, multe dintre atributele comune ale dispozitivelor din gama Wearables sunt acum disponibile pentru utilizatorii Strava, printre acestea numărându-se durata lungă de viață a bateriei, datele precise de urmărire a performanței datorită tehnologiei de vârf TruSeen și tehnologia GNSS multi-sistem cu bandă dublă.

„Huawei Health este în continuare platforma preferată de utilizatorii noștri de dispozitive Wearables, deoarece prin intermediul ei își urmăresc în întregime activitatea de sănătate și fitness. Cu toate acestea, recunoaștem popularitatea Strava și, în special, comunitatea și capabilitățile sale de partajare. Suntem nerăbdători să le oferim utilizatorilor noștri flexibilitatea de a alege și să le prezentăm utilizatorilor de Strava numeroasele beneficii ale tehnologiei dispozitivelor Huawei Wearables. Suntem încântați să facem încă un pas înainte în construirea unei comunități puternice de sănătate și fitness la nivel global” a declarat Andy Fang, Country Manager la Huawei Consumer Business Group.

Sincronizarea aplicației Health cu Strava se face prin conectarea la aplicația Huawei Health, selectarea opțiunii „eu”, urmând să se bifeze și opțiunea „Gestionarea confidențialității”, apoi „Partajare date și autorizare”, selectați ”Strava”, apoi „Conectare cu Strava” și veți fi direcționat către website-ul Strava, unde va trebui să introduceți detaliile contului Strava și să vă conectați; permiteți aplicației Health să se conecteze la contul Strava, apăsând pe „Autorizează” și gata.

Această funcționalitate este disponibilă în toată Europa, inclusiv în România, și este compatibilă cu toate dispozitivele Huawei Wearables.

Aplicația Health înregistrează activitatea utilizatorilor în peste 100 de sporturi diferite, de la nivel începător până la nivel avansat. Utilizatorii pot păstra datele private sau le pot partaja, doar în scopuri de monitorizare. Pentru cei care caută o platformă și mai cuprinzătoare, este disponibilă și aplicația Health+, pe bază de abonament.

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind o treime din populația lumii. Compania deţine 14 centre R&D în ţări precum Germania, Suedia, India şi China. Huawei Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive din gama wearable și servicii cloud, etc. Cu aproape 30 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, Huawei oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.