Huawei lansat noul telefon Mate 30, fără aplicaţiile Youtube, Gmail sau Google Maps

Huawei a prezentat joi noile smartphone-uri Mate 30, cu un design fluid şi cele mai performante funcţii, minimalizând îngrijorările legate de lipsa accesului la cele mai populare aplicaţii ale Google, transmite Reuters, citat de News.ro. Utilizatorii de telefoane Mate 30 vor putea să descarce Facebook, WhatsApp şi Instagram de pe alte magazine de aplicaţii, dar nu vor putea să acceseze Youtube, aplicaţia video a Google, printr-un browser web, a spus Yu.
Economica.net - vin, 20 sept. 2019, 06:46
Huawei lansat noul telefon Mate 30, fără aplicaţiile Youtube, Gmail sau Google Maps

La o lansare care a avut loc la Munchen, compania chineză a arătat că noile dispozitive Mate 30 Pro şi Mate 30 sunt mai compacte, camerele lor sunt mai sensibile, iar ecranele curbate au culori mai vii decât cel al celui mai nou model de iPhone al Apple, iPhone 11, scrie News.ro.

Conectivitatea este cu 50% mai rapidă decât cea a telefoanelor Samsung 5G, a declarat directorul de vânzări Richard Yu.

Aceasta este prima lansare de smartphone-uri noi a Huawei de când preşedintele Donald Trump a interzis în luna mai companiilor americane să vândă produse către Huawei, din motive de securitate naţională.

Rezultatul acestei interdicţii este că Mate 30 nu are acces la o versiune cu licenţă a sistemului de operare Android şi Google, precum şi la servicii mobile care includ Play Store şi aplicaţii populare ca Gmail, YouTube sau Maps.

Huawei a continuat însă lansările, pariind că designul şi harware-ul Mate 30 vor atrage în continuare fani.

”Este cel mai performant smartphone din lume. Da, avem unele limitări la Serviciile Mobile Google. Dar avem un avantaj uriaş cu telefonul în sine”, a declarat Yu într-un briefing de presă.

Cele trei camere ale Mate 30 Pro sunt capabile să aducă la viaţă imagini la lumină scăzută. Camera sa video are o definiţie fină, de 40 de megapixeli, şi, la mişcare foarte lentă, o viteză de 7.680 de cadre pe secundă, care este de câteva ori mai mare comparativ cu cel mai apropiat telefon concurent.

Ecranul OLED flexibil de 6,53 inci se curbează mai mult în jurul corpului telefonului comparativ cu modelele precedente, fiind astfel mai mare decât cel al iPhone 11 Pro Max, pe un dispozitiv mai mic.

Mate 30 va fi livrat în Europa în octombrie şi va fi disponibil în China de săptămâna viitoare, a spus Yu. Preţul de pornire va fi de 799 de euro (884 dolari), cel al Mate 30 Pro va porni de la 1.099 euro, iar cel al Mate 30 Pro 5G de la 1.199 euro.

Huawei mai are şi un model de lux, Porsche Design, de 2.095 de euro.

Galaxy S10 5G al Samsung costă 1.299 de dolari, iar preţul iPhone 11 Pro porneşte de la 999 de dolari, dar nu are conectivitate 5G.

Lansarea Huawei a fost umbrită de incertitudinea dacă cumpărătorii de dispozitive flagship cu Android vor putea să utilizeze aplicaţii susţinute de Google, divizie a grupului Alphabet din Silicon Valley.

În schimb, noile dispozitive vor fi dotate cu propria galerie de aplicaţii, iar Huawei va cheltui 1 miliard de dolari pentru promovarea sistemului din jurul acesteia. Huawei va impune partenerilor pentru aplicaţii un comision de 15%, jumătate faţă de cel încasat de Apple şi Google.

Utilizatorii de telefoane Mate 30 vor putea să descarce Facebook, WhatsApp şi Instagram de pe alte magazine de aplicaţii, dar nu vor putea să acceseze Youtube, aplicaţia video a Google, printr-un browser web, a spus Yu.

Telefoanele vor funcţiona cu o versiune open-source’ a sistemului de operare Android, la fel ca telefoanele Huawei de pe piaţa chineză, Opţiunea înseamnă că unele aplicaţii ar putea să nu funcţioneze corect, porivit experţilor.

Organizarea lansării în Europa scoate în evidenţă importanţa celor 500 de milioane de consumatori din regiune, unde Huawei a pierdut 5 puncte procentuale din cota de piaţă, după interdicţia americană, chiar dacă pe piaţa chineză cererea petru telefoanele companiei a crescut.

Fără Google, analiştii spun că Huawei ar putea avea dificultăţi în atragerea cumpărătorilor.

”Chiar dacă acest telefon este plin de funcţii minunate, nu credem că se va vinde ca generaţiile anterioare”, consideră Annette Zimmermann, analist la firma de consultanţă Gartner.

”Utilizatorul mediu nu va accepta să nu are acces facil la aplicaţiile favorite”, a adăugat aceasta.

Huawei afirmă că creierul telefonului, procesorul Kirin 990 prezentat la un salon de tehnologie care a avut loc recent la Berlin, are performanţe superioare telefoanelor 5G concurente dotate cu procesor Qualcomm, oferite deja de Samsung.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Mediului anunță reluarea lucrărilor la Barajul de acumulare Vârfu Câmpului, din nordul Moldovei
Ministerul Mediului anunță reluarea lucrărilor la Barajul de acumulare Vârfu Câmpului, din nordul Moldovei
Lucrările la Barajul de acumulare Vârfu Câmpului vor fi reluate, după ce Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat joi în consultare publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă......
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici și a alocat aproape 1,65 de miliarde de lei pentru electrificarea liniei de cale ferată Răduleşti – Giurgiu Nord
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici și a alocat aproape 1,65 de miliarde de lei pentru electrificarea liniei ...
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, printr-o hotărâre, indicatorii tehnico-economici şi alocarea sumei de 1,649 ...
Statele Unite resping în mod categoric decizia CPI de a emite mandate de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant
Statele Unite resping în mod categoric decizia CPI de a emite mandate de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu și Yoav ...
"Statele Unite resping în mod categoric decizia Curţii (Penale Internaţionale, CPI) de a emite mandate de arestare împotriva ...
SUA impun sancțiuni împotriva a 50 de bănci rusești, pentru a le limita accesul la sistemul financiar internațional
SUA impun sancțiuni împotriva a 50 de bănci rusești, pentru a le limita accesul la sistemul financiar internațional
Executivul american a anunţat joi o serie de sancţiuni ce vizează circa 50 de bănci ruseşti pentru a limita "accesul ...