Huawei negociază vânzarea principalelor sale mărci de smartphone P şi Mate

Grupul chinez Huawei Technologies Co Ltd a demarat discuţiile privind vânzarea mărcilor de smartphone P şi Mate, au declarat luni pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar, o tranzacţie care ar putea însemna o eventuală abandonare de către Huawei a producţiei de smartphone-uri premium.
Economica.net - lun, 25 ian. 2021, 09:02
Huawei negociază vânzarea principalelor sale mărci de smartphone P şi Mate

Discuţiile dintre cel mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii şi un consorţiu în fruntea căruia se află o firmă de investiţii controlată de Guvernul din Shanghai se derulează de mai multe luni, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Huawei ar fi început să analizeze încă din luna septembrie a anului trecut posibilitatea de a vinde aceste mărci premium. Sursele nu au putut dezvălui la cât sunt evaluate cele două mărci de către Huawei.

Potrivit firmei de consultanţă IDC, în perioada cuprinsă între trimestrul al treilea din 2019 şi trimestrul al treilea din 2020, livrările de telefoane Huawei Mate şi Huawei seria P s-au cifrat la 39,7 miliarde de dolari.

Sursele au adăugat însă că Huawei nu a luat încă o decizie finală cu privire la vânzarea acestor mărci de telefoane premium, existând posibilitatea ca discuţiile să se încheie fără succes, în condiţiile în care compania încearcă să producă în China cipurile high-end Kirin care echipează smartphone-urile sale.

„Huawei a luat la cunoştinţă că există zvonuri nefondate cu privire la vânzarea principalelor sale mărci de smartphones. Aceste zvonuri nu au niciun fundament. Huawei nu are un astfel de plan”, a declarat un purtător de cuvânt de la Huawei.

Sursele sunt de părere că posibila vânzare a mărcilor de smartphone-uri premium sugerează că Huawei nu se aşteaptă ca noua administraţie Biden să ridice restricţiile cu privire la lanţurile de aprovizionare ale companiei chineze, introduse de administraţia Trump în luna mai 2019.

Huawei, cel mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii şi al doilea producător de smartphone-uri, a anunţat în luna noiembrie a anului trecut vânzarea brandului de telefoane Honor către un consorţiu de companii, în fruntea căruia se află o firmă susţinută de Guvernul din Shenzhen. Potrivit unor surse, valoarea acestei tranzacţii, care a fost una derulată în întregime în numerar, a fost de peste 100 miliarde de yuani (15,5 miliarde de dolari).

Huawei ar putea avea în vedere un obiectiv similar când vine vorba de vânzarea mărcilor sale de telefoane premium, susţin sursele, adăugând că planurile companiei chineze pentru principalele sale mărci de smartphone-uri sunt motivate de aprovizionarea insuficientă cu cipuri.

Sancţiunile adoptate de Washington au afectat accesul Huawei la componente hardware importante, precum cipurile, dar şi la programe software precum Google Mobile Services, dezvoltat de grupul Alphabet Inc.

Telefoanele din seriile P şi Mate sunt printre cele mai bine vândute modele pe piaţa de smartphone premium din China şi concurează cu telefoanele iPhone ale Apple, telefoanele din seriile Mi şi Mix ale Xiaomi Corp şi telefoanele din seria Find ale OPPO.

Firma de cercetare de piaţă Counterpoint susţine că mărcile P şi Mate au reprezentat aproape 40% din vânzările totale ale Huawei în trimestrul al treilea al anului trecut. Analiştii au remarcat deja livrări insuficiente de telefoane P40 şi Mate40 în ultima perioadă, din cauza lipsei de componente. „Ne aşteptăm la o scădere continuă a vânzărilor de telefoane din seriile P şi Mate pe parcursul primului trimestru din acest an”, a declarat Flora Tang, analist la Counterpoint.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
După cum am menționat săptămâna trecută, am putea asista la o volatilitate ridicată pe piețele cripto în jurul reuniunii FOMC (Comisia Federală pentru Piețe) a SUA și a conferinței de......
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Lotul 1 Dumbrava - Mizil (21 km) al tronsonului Ploiești - Buzău din Autostrada Moldovei A7 a fost deschis luni circulației, ...
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie verde pentru autoconsum
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie ...
Producătorii din sectorul agricol și din industria alimentară își pot depune proiectele ce vizează investiții în ...
Program de deconectări de la energia electrică, în Republica Moldova
Program de deconectări de la energia electrică, în Republica Moldova
Premier Energy, cel mai mare furnizor de energie electrică din Republica Moldova, care deservește consumatorii din centrul ...