Huawei România a lansat cea de-a opta ediție a programului „Seeds for the Future” pentru studenții pasionați de tehnologie
Programul „Seeds for the Future”, care începând din acest an este un proiect educațional emblematic derulat în cadrul Memorandumului de Înțelegere dintre Huawei România și Universitatea Politehnică din București, a început în 2008 și se desfășoară în prezent în 126 de țări de pe toate continentele, inclusiv în România. Programul se adresează studenților și tinerilor absolvenți din domeniul TIC, iar scopul său este de a identifica tinerele talente în domeniul tehnologiei și de a contribui la formarea și dezvoltarea profesională a acestora.
„Fiind un promotor al transformării digitale, contribuția Huawei la accelerarea digitalizării nu s-a oprit niciodată, de la implementarea urgentă a turnurilor de semnal până la întreținerea rețelelor, inginerii noștri fiind întotdeauna în prima linie. Prin urmare, ne-am mărit investițiile în formarea talentelor din domeniul TIC de-a lungul anilor. Programul Seeds for the Future, care face parte din inițiativa ICTalent, a dus la formarea a peste 200 de studenți din România în ultimii 7 ani, peste 60 dintre ei și-au finalizat pregătirea în cadrul sediului Huawei din China. Anul acesta, în contextul pandemiei, programele sunt regândite pentru a oferi studenților mai multe informații despre industria TIC locală, împreună cu proiectul de grup TECH4Good și lecții culturale chinezești. Dacă vorbim de modul în care proiectul se dezvoltă, ne concentrăm, de asemenea, pe incluziune pentru a încuraja mai multe studente să participe”, a declarat George Zhang, CEO Huawei România, în cadrul ceremoniei de deschidere a programului.
„ Digitalizarea, de fapt, trebuie dezvoltată mult mai mult în comparație cu nivelul real. Am văzut multe inconveniente ale acestui grad de digitalizare a societății noastre. Și dacă vrem să-l îmbunătățim, vrem să facem upgrade-uri, asta este posibil numai cu ajutorul viitorilor ingineri. Acesta este motivul, cred, care a stat la baza acestui concept de „semințe pentru viitor”. Universitatea Politehnica din București încearcă să-și motiveze cât mai mult studenții și cred că toți cei care care au aplicat pentru acest program, unul foarte generos din partea Huawei, vor fi foarte bine pregătiți pentru următoarea perioadă și vor avea instrumente foarte puternice pentru a participa la construcția noii societății. Acest program pe care l-ați lansat este unul foarte bun și trebuie replicat. Le doresc mult succes studenților care învață să lucreze cu noua tehnologie, având noi posibilități de a deveni mult mai util societății noastre”, a spus Prof. Tudor Prisecaru, Președintele Senatului UPB.
De când a fost lansat în 2014 în România, peste 150 de studenți au beneficiat de programul Seeds for the Future și un total de 66 de studenți și-au finalizat pregătirea în China.