Huawei schimbă strategia: dorim să devenim furnizorii Apple pentru chip-urile 5G

Compania Huawei Technologies este "deschisă" vânzării de chip-uri pentru smartphone-uri de 5G către Apple, a declarat pentru CNBC într-un nou interviu, fondatorul şi CEO-ul gigantului tehnologic chinez, Ren Zhengfei.
Economica.net - joi, 18 apr. 2019, 19:40
Huawei schimbă strategia: dorim să devenim furnizorii Apple pentru chip-urile 5G

Ren Zhengfei a declarat pentru CNBC că Huawei va lua în considerare vânzarea chip-urilor mobile de generație următoare pentru producătorul american de smartphone-uri, într-o potenţială schimbare de strategie.

„Suntem deschişi pentru Apple în această privință”, a declarat Ren, potrivit CNBC.

Apple este puțin probabil să vrea procesorul Huawei, cunoscut sub numele de Kirin 980, deoarece are deja propriul procesor. Dar cipul 5G ar putea fi interesant, mai ales că Apple nu are încă un iPhone compatibil cu 5G.

Compania americană s-a aflat într-un conflict legal privind patentele cu producătorul de chip-uri Qualcomm şi a anunţat că întenţionează să cumpere chip-uri de la Intel începând cu 2020. Dar Intel a anunţat că nu va mai produce cipuri pentru 5G, ceea ce poate pune în pericol planurile Apple de a lansa un iPhone 5G anul viitor, a avertizat analistul UBS Timothy Arcuri.

Chiar dacă a ajuns la o înţelegere cu Qualcomm, Apple are încă probleme dacă vrea să facă trecerea la 5G. Acest lucru ar putea impulsiona Apple să caute un alt furnizor de cipuri dacă doreşte să lanseze cu telefon cu 5G în acest an.

Apple a anunțat anterior că intenționează să lanseze primele iPhone-uri cu 5G în 2020, dar este supusă unei presiuni extreme pentru a avansa această dată întrucât Samsung a lansat primul telefon 5G din lume, Galaxy S10 5G, pe 5 aprilie.

Nu este clar dacă guvernul SUA s-ar opune unui eventual parteneriat Huawei-Apple, care a numit echipamentele telecom ale companiei chineze drept un risc de securitate națională și a căutat să-îi limiteze vânzările.

Dar chiar și în afara Apple, disponibilitatea companiei Huawei de a-și vinde pentru prima dată chip-urile 5G către alți producători de smartphone-uri, ar putea avea un impact puternic asupra Qualcomm și Intel și va crea un nou rival important pentru giganții americani. 

Huawei a început prin vânzarea de telefoane la prețuri scăzute, dar în ultimii ani și-a concentrat atenția asupra creșterii cotei sale de piață în special în zona high end, luptând cu Apple și Samsung. Ca parte a acestei mișcări, Huawei și-a dezvoltat propriile chip-uri, inclusiv un modem care oferă conectivitate smartphone-urilor 5G și un procesor pentru alimentarea dispozitivelor sale.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...