Huawei va lansa pe 2 iunie noul său sistem de operare Harmony

Grupul chinez Huawei Technologies a anunţat marţi că va lansa pe 2 iunie noul său sistem de operare Harmony, cea mai importantă decizie de până acum, menită să refacă pagubele produse de sancţiunile SUA asupra afacerii sale de telefonie mobilă, transmit Xinhua şi Reuters.
AGERPRES - mar, 25 mai 2021, 12:54
Huawei va lansa pe 2 iunie noul său sistem de operare Harmony

Folosirea propriului sistem de operare va face ca Huawei să nu mai fie dependentă de Android. În 2019, Huawei a devenit o victimă a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, după ce Casa Albă a declarat producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi ulterior i-a impus mai multe sancţiuni comerciale. Aceste sancţiuni i-au afectat creşterea şi au forţat Huawei să îşi vândă marca de telefoane low-cost Honor.

HarmonyOS, sau Hongmeng în chineză, este un sistem de operare de tip „open-source” (sursă deschisă) pentru diverse dispozitive. Prima dată a fost lansat pe dispozitivele Internet-of-Things (Internetul obiectelor), care includ dispozitive portabile şi tablete, în august 2019.

Huawei se aşteaptă ca până la finalul anului numărul dispozitivelor echipate cu HarmonyOS să ajungă la 300 de milioane.

Noul HarmonyOS este menit să atenueze impactul sancţiunilor, Huawei fiind nevoită să îşi dezvolte propriile sale cipuri, după ce sancţiunile introduse de autorităţile de la Washington i-au blocat accesul la tehnologiile americane şi la o serie de furnizori importanţi, precum Taiwan Semiconductor Manufacturing Co. Cu toate acestea, fondatorul Huawei, miliardarul Ren Zhengfei, a promis că nu va renunţa la afacerile din domeniul telefoanelor inteligente, dezminţind zvonurile referitoare la o posibilă vânzare.

Odată cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, Huawei este acum pe locul şase pe plan global, cu o cotă de piaţă de 4% în primul trimestru din 2021.

În februarie, Huawei a prezentat un smartphone pliabil din categoria high-end şi, totodată, a informat că vânzările şi profitul său au crescut foarte puţin în 2020, din cauza sancţiunilor americane.

Modelul Mate X2, cu un preţ de cost de 17.999 yuani (2.800 de dolari), care se desface într-un dispozitiv cu un ecran de 8 inch (203 milimetri), este echipat cu cipul 5G Kirin 9000 dezvoltat chiar de Huawei.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...