Huawei vrea să elimine sistemul de operare Android din dispozitivele sale începând din 2025

26 11. 2024
huawei os telefon 4364756

Sistemele de operare iOS de la Apple şi Android de la Google sunt în prezent utilizate de majoritatea dispozitivelor mobile, scrie Agerpres.

Huawei a dezvăluit marţi noua sa serie de telefoane mobile Mate 70, acestea fiind primele echipate cu un sistem de operare dezvoltat în interiorul companiei, denumit HarmonyOS Next. Noile dispozitive prezentate marţi fac parte din strategia Huawei de a pune la punct un ecosistem fără implicarea marilor furnizori americani de tehnologie.

Disponibile pe piaţă începând din data de 4 decembrie, modelele Mate 70 şi versiunea Pro vin după cel mai important dispozitiv lansat de Huawei în ultimii ani, modelul Mate 60. Acest model lansat anul trecut, şi echipat cu un procesor Made in China, a readus Huawei în lumina reflectoarelor fiind un semnal al capacităţii companiei chineze de a ocoli restricţiile americane destinate să îi interzică accesul la cele mai avansate procesoare.

Sistemul de operare HarmonyOS Next va mai avea nevoie de două-trei luni pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorului, însă planul este ca HarmonyOS Next să fie utilizat şi de viitoarele dispozitive, a declarat Richard Yu, preşedintele diviziei de consumer business group de la Huawei.

Telefoanele din seria Mate 70, cu un preţ de 5.499 de yuani (760 de dolari) pentru modelul cu o diagonală a ecranului de 6,7 inchi, vor veni cu un plus de performanţă de 40% comparativ cu predecesorul, unul dintre motive fiind şi sistemul de operare HarmonyOS Next, a precizat Richard Yu,, care nu a dorit să ofere detalii cu privire la procesoarele care echipează noile telefoane.

Tot marţi, Huawei a anunţat şi alte produse în ecosistemul său, inclusiv o nouă tabletă şi un ceas inteligent placat cu aur, la un preţ de 23.999 de yuani. Aceasta după ce, în toamnă, Huawei a introdus primul telefon din lume care se pliază de trei ori, echipat de asemenea cu un procesor dezvoltat în cadrul companiei.