BIO: Hugo Chavez, figură controversată a socialismului, ales la preşedinţie până în 2019

Fost paraşutist, cu o sănătate şubrezită în prezent după descoperirea unui cancer în 2011, el a câştigat toate alegerile la care a participat, în pofida acuzaţiilor de „autoritarism” care îi sunt aduse de opozanţii săi.

Duminică, el a fost reales cu 54,42 la sută din voturi faţă de 44,97 la sută pentru candidatul opoziţiei, Henrique Capriles Radonski, după numărarea a 90 la sută din buletinele de vot. Acesta este cel de-al treilea mandat la preşedinţie (după 2000 şi 2006) de la noua Constituţie adoptată în 1999.

Această victorie îi garantează – dacă îi permite şi sănătatea – să rămână la putere cel puţin până în 2019, la conducerea unei ţări care dispune de cele mai importante rezerve de petrol din lume, pentru a-şi continua proiectul său de „socialism al secolului XXI”.

Cu o statură impozantă, fostul orator neobosit a apărut slăbit în ultimele luni, chel şi mai gras, după două operaţii în 2011 şi 2012 în Cuba, după ce a fost diagnosticat cu cancer, de care se declară în prezent „vindecat total”.

Născut în 1954, fiul a doi învăţători din statul Barinas (sud-vest), tatăl a patru copii şi catolic divorţat de două ori, Hugo Chavez a început să pregătească încă din 1982 proiectul său socialist inspirat de Simon Bolivar, figură emblematică a independenţei obţinute împotriva spaniolilor.

În 1992, locotenent-colonelul încearcă o lovitură de stat ratată împotriva preşedintelui Carlos Andres Perez, care îl va arunca în închisoare pentru doi ani, ceea ce, în mod paradoxal, l-a făcut foarte popular.

După şase ani, candidat al unei coaliţii de partide de stânga, el câştigă alegerile cu 56 la sută din voturi.

Hugo Chavez, aflat la conducerea primului exportator de petrol sud-american, şi-a construit popularitatea pe numeroase programe sociale în sănătate şi educaţie. Cei mai defavorizaţi îi datorează de atunci o recunoştinţă fără limite, repetând că le-a redat „demnitatea” în pofida unei inflaţii galopante.

În schimb, opozanţii săi îi reproşează omniprezenţa şi instrumentalizarea mijloacelor statului în serviciul unei singure cauze: menţinerea sa la putere.

Hiperactiv înainte de a se îmbolnăvi, implacabil cu adversarii săi, charismatic, capabil să amestece în acelaşi discurs cântece romantice, insulte şi demonstraţii de erudiţie, Hugo Chavez a dezvoltat un stil de guvernare neconvenţional, făcând apel la instinct dar şi la formarea sa militară.

„Chavez este un amestec contradictoriu de stângism şi militarism. El are un apetit exagerat pentru putere. Una dintre principalele sale motivaţii este să rămână fără limite la putere”, apreciază istoricul Margarita Lopez Maya, fost aliat trecut în opoziţie.

După tentativa de lovitură de stat care l-a vizat în 2002, preşedintele a decis că lumea se împarte în prieteni şi adversari, calificându-i pe opozanţii săi drept „trădători” şi „apatrizi”.

Dincolo de frontiere, el este modelul – şi sponsorul – mai multor lideri latino-americani de stânga.

Apărător fervent al uniunii Americii Latine, el a înfiinţat structuri de integrare regională şi ţese alianţe strategice cu Rusia, China sau Iran, fără să omită vreodată să sprijine lideri controversaţi, precum libianul Muammar Kadhafi, iranianul Mahmoud Ahmadinejad sau sirianul Bashar al-Assad.

În acelaşi timp, el a ştiut să dea dovadă de pragmatism, nesuspendând niciodată livările de petrol către Statele Unite, în pofida criticilor sale acerbe împotriva „imperialismului yankeu”.