Hunedoara: Aproape 187.000 de turişti au vizitat Cetatea Deva în acest an
„Peste 90% dintre turiştii înregistraţi anul acesta au vizitat Cetatea începând cu luna aprilie, când monumentul a fost redeschis publicului. Aproape două treimi dintre vizitatori, adică 64% dintre turişti, au fost adulţi, iar restul, copii”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Mona Voinescu.
Cel mai mare număr de turişti a fost înregistrat în luna august, când la Cetatea Deva au urcat 38.418 persoane, urmată de lunile iulie şi iunie, cu 30.566 de turişti, respectiv 24.940 de vizitatori.
Statistica include doar turiştii care au urcat la Cetatea Deva folosind telecabina, pentru cel puţin una dintre călătorii.
Cetatea Deva a fost redeschisă pentru turişti la 1 aprilie, după trei ani în care monumentul istoric a fost supus unor lucrări de reabilitare şi conservare. Lucrările au costat 38,42 milioane lei, din care 21,96 milioane lei au fost asiguraţi din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar restul de la bugetul de stat şi cofinanţare locală.
Monumentul istoric este atestat documentar la 1269.
În anul 2015, Cetatea Deva a fost vizitată de aproximativ 130.000 de turişti.
Sursa: AGERPRES