Sindicatul Solidaritatea solicită sprijinul Preşedinţiei, Guvernului şi SRI pentru Termocentrala Mintia

Economica.net
19 08. 2019
termocentrala_mintia_1_36343600

„Apreciem că există interese pentru oprirea şi desfiinţarea termocentralei Mintia, în ciuda faptului că am găsit soluţii pentru a ne conforma la normele de mediu. De asemenea, în depozitele termocentralei există echipamentele necesare pentru montarea unui grup energetic nou. Sunt echipamente venite la Mintia din anul 2003 şi care stau nefolosite”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului „Solidaritatea Hunedoara”, Cristian Iştoc.

Liderul sindical a explicat că Termocentrala Mintia s-ar putea încadra în normele de mediu dacă ar primi avizul din partea Ministerului Energiei pentru a putea funcţiona cărbune importat din Indonezia, a cărui emisie de sulf este sub normele legale actuale. Potrivit acestuia, cărbunele a fost testat la un institut din Bucureşti, iar rezultatele sunt pozitive.

„Arderea cărbunelui a fost testată în cazane care sunt o replică, dar mai mică, cu cele ale Mintiei. Rezultatele sunt bune, cu încadrarea în normele de mediu. În aceste condiţii, Termocentrala Mintia ar putea deveni singura termocentrală din România care respectă normele de mediu, cu o emisie a SO2 sub 200mg/Nmc”, a spus Iştoc.

El a menţionat că, în prezent, Termocentrala Mintia funcţionează doar cu o jumătate dintr-un grup energetic, din cauza lipsei de cărbune din Valea Jiului, deşi piaţa de energie este favorabilă producătorilor pe bază de combustibili fosili, cu preţuri care pot aduce profit pentru aceştia.

Sindicatul „Solidaritatea Hunedoara” are programată marţi, la Bucureşti, o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Energiei pentru a prezenta soluţiile pe care le propune.