Proiectul prevede construirea unui deponeu ecologic cu o capacitate de patru milioane de metri cubi în localitatea Bârcea Mare, în apropiere de oraşul Simeria, pe terenul unei foste unităţi militare, dar şi a mai multor staţii de sortare şi de transfer al deşeurilor. De asemenea, vor fi închise cele nouă gropi de gunoi din judeţ care nu respectă normele de mediu europene.
‘Un deponeu ecologic nu este o simplă groapă de gunoi. El impune o altă conduită în managementul deşeurilor. (…) Ne-am propus ca judeţul Hunedoara să devină un judeţ turistic, dar dacă nu ai infrastructura necesară, dacă nu ai drumuri, apă, canalizare şi curăţenie, nu te caută nimeni. Acest proiect este unul extrem de important pentru judeţul Hunedoara, un proiect la care au muncit foarte mulţi oameni’, a declarat Mircea Ioan Moloţ.
Potrivit acestuia, lucrările la proiectul intitulat ‘Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara’ vor putea începe săptămâna viitoare. Licitaţiile pentru închiderea a şapte din cele nouă gropi de gunoi au fost deja finalizate. Pentru celelalte două gropi de gunoi, neconforme cu normele de mediu – cele din Deva şi Orăştie – se mai pot depune oferte până pe 6 mai.
Proiectul mai include achiziţia de echipamente pentru gestionarea activităţii de colectare şi transport al gunoiului.
Investiţia trebuie finalizată până la 31 decembrie 2015 şi va asigura colectarea şi depunerea selectivă a deşeurilor pentru o perioadă de 30 de ani.
‘Noul sistem de management al deşeurilor nu va genera costuri suplimentare pentru populaţie. Preţul gunoiului va fi stabilit la un tarif unic pe metru cub, diferenţiat însă pe mediul urban şi rural. Gunoiul va fi selectat direct de la populaţie şi va continua apoi în staţiile de sortare şi transfer’, a explicat directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ‘Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor – judeţul Hunedoara’, Ioan Prip.
Proiectul a obţinut o finanţare în valoare de 73,63 milioane de euro, din care 43,59 milioane de euro reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene, iar 20,33 milioane de euro sunt bani de la bugetul de stat prin Ministerul Mediului şi Ministerul Finanţelor. Diferenţa se constituie ca partea de cofinanţare a autorităţilor locale şi judeţene.