Din prima parte a anului 2016, angajatorii din retailul alimentar au început să se orienteze specific către persoanele vârstnice, pentru că există o competiţie mai acerbă pentru candidaţi, iar cei versatili, aflaţi la început de carieră, au acum mai multe oportunităţi din care să aleagă, a spus pentru Economica.net Bianca Barbu, Key Account Manager la Manpower.
Aceasta a adăugat: În cadrul fiecărei ediţii a studiului ManpowerGroup privind deficitul de talente, întrebăm angajatorii care se confruntă cu dificultăţi în ocuparea posturilor vacante ce măsuri iau pentru a contracara deficitul. În 2015, când 61% dintre angajatorii români spuneau ca întâmpină dificultăţi în ocuparea posturilor vacante, doar 9% ne-au răspuns că vizează pentru aceste posturi pepiniere de candidaţi mai puţin abordate, precum femeile şi vârstnicii. În ediţia 2016/2017 a studiului, când 72% dintre angajatorii români au spus că nu reuşesc să ocupe posturile vacante, ponderea celor care formulau strategii specifice de atragere a acestor grupuri (femei şi vârstnici) a urcat la 19%.
Kaufland, cel mai mare angajator privat din România, are peste 170 de angajaţi vârstnici, ne-au spus în exclusivitate oficialii companiei. Veteranul companiei germane are 72 de ani.
În cadrul Kaufland, avem atât angajaţi pensionari, cât şi angajaţi vârstnici, care lucrează part-time sau full-time. Procentul acestora este de peste 1% din totalul numărului de angajaţi. Cel mai vârstnic angajat Kaufland este din Tulcea, are peste 72 de ani şi lucrează în companie de peste şase ani, a declarat pentru ECONOMICA.NET Estera Anghelescu, Recruiting, Engagement & Employer Branding Director la Kaufland România.
Până la o treime dintre candidaţii recrutaţi de Manpower în 2016 pentru posturi din magazine, supermarketuri şi hypermarketuri sunt vârstnici.
Anul trecut, între 20% şi 35% dintre candidaţii recrutaţi de Manpower în retailul alimentar sunt vârstnici, a spus pentru Economica.net Bianca Barbu, Key Account Manager la Manpower, una dintre cele mai mari companii de recrutare din România.
Per ansamblu, media de vârstă a angajaţilor din retailul alimentar a crescut în 2016. Vârstnicii preferă posturile de casierie, unde activitatea fizică este limitată, în timp ce posturile din raioanele magazinelor (la raft sau în depozit) sunt mai atractive pentru persoanele de vârstă mijlocie decât pentru vârstnici, pentru că implică efort fizic şi statul în picioare pe perioade mai îndelungate, ne-a explicat Bianca Barbu.
De ce vor vârstnicii să se angajeze în supermarketuri şi hypermarketuri
Am observat că pentru acest tip de locuri de muncă optează persoanele care vor să-şi completeze stagiul de cotizare pentru a se pensiona, precum şi pensionari de boală care lucrează patru ore pe zi, sau recent pensionaţi care vor să-şi completeze veniturile. Posturile sunt de interes şi pentru persoanele de vârstă mijlocie care au făcut o pauză şi vor să reintre pe piaţa muncii, a spus pentru Economica.net Cristina Jurconi, manager la agenţia din Cluj a companiei Manpower.
Bianca Barbu adaugă: „Atârnă greu faptul că nu este nevoie de o specializare anume pentru a putea lucra în domeniu, ceea ce permite vârstnicilor să se reorienteze mai uşor spre acest segment de activitate, dar contează şi flexibilitatea, atât din punct de vedere al orarului de lucru, cât şi al numărului de ore lucrate, ceea ce permite angajaţilor să îmbine alte obligaţii, activităţi sau nevoi cu locul de muncă”.
Cei mai mulţi vârstnici se angajează în regim part-time în retailul alimentar
Posturile din retailul alimentar sunt apreciate de candidaţi tocmai pentru flexibilitate, indiferent că vorbim de tineri sau de vârstnici. Majoritatea vârstnicilor optează pentru norme parţiale, ţinând seama de condiţia fizică şi rezistenţa la efort, dar există şi persoane care vor să lucreze cu normă integrală, a spus pentru Economica.net Bianca Barbu, Key Account Manager la Manpower.
Ce-şi doresc angajatorii
Rezistenţa la stres, capacitatea de concentrare, abilităţile comunicare şi de relaţionare, dar şi cunoştinţele de aritmetică sunt calităţile căutate de angajatorii din retail care recrutează vârstnici. Contează disponibilitatea pentru lucrul în ture şi este apreciată experienţa în retail, chiar şi de proximitate, adică mici magazine sau chioşcuri, a adăugat Cristina Jurconi.
Foarte mulţi dintre cei angajaţi în ultimul an pe posturile de lucrător comercial sau casier în retail au fost persoane disponibilizate din companii de stat, o bună parte sunt absolvenţi de opt clase sau învăţământ profesional, mai rar absolvenţi de liceu (în general, fără diplomă de Bacalaureat), cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani, a mai spus pentru Economica.net Cristina Jurconi, manager la agenţia din Cluj a companiei Manpower.
Pe ce salarii se fac angajări în retailul alimentar
Recrutorii Manpower ne-au spus că nu se fac discriminări pe criterii de vârstă nici la salarizare, nici la angajare. Vârstnicii care se angajează în retailul alimentar sunt ofertaţi cu aceleaşi salarii ca tinerii, dacă au competenţe şi experienţă egale, au adăugat aceştia.
În general, salariile nete cu care sunt plătiţi casierii şi lucrătorii comericali în retailul alimentar, angajaţi cu normă întreagă, variază între 1.000 lei şi 1.600 lei lunar. Pe lângă salariu, pachetul complet include de obicei comisionare în funcţie de încasările magazinului, decontarea transportului, un spor suplimentar de weekend, pe lângă cel prevăzut prin lege, şi tichete de masă, a spus Bianca Barbu pentru Economica.net.
Cristina Jurconi a adăugat: veniturile unui lucrător comercial cu normă întreagă pot începe de la 1.000 net şi pot ajunge până la 2.000 lei net lunar, dacă luăm în considerare sporurile şi bonusurile pe care acesta le primeşte pentru activitatea sa, în timp ce veniturile unui şef de raion se încadrează între 1.500 net lunar – 2.500 lei net lunar, în funcţie de bonusurile de performanţă. Beneficiile tipice pe care le primesc şi unii, şi alţii sunt tichetele de masă şi decontarea transportului la muncă, dar întâlnim mai nou în pachetele de beneficii şi abonamente de sănătate, a conchis Cristina Jurconi.