Și MET Energy intenționează să preia active ale CEZ România, în special parcul eolian

Grupul energetic european MET este interesat de achiziţia de active ale CEZ România, în special a parcului eolian de la Fântânele-Cogealac, şi a trimis o scrisoare neangajantă în acest sens către compania cehă, a declarat, joi, Petre Stroe, directorul general al MET Energy România, într-o întâlnire cu presa.
Mihai Nicuţ - joi, 05 dec. 2019, 09:58
Și MET Energy intenționează să preia active ale CEZ România, în special parcul eolian

„Suntem interesaţi de activele CEZ, în special de parcul eolian. Am depus, ca multă lume, scrisoare neangajantă, dar sunt mulţi paşi de parcurs anul viitor. Vrem să facem o analiză a ceea ce înseamnă achiziţia unui parc eolian deja construit sau unul cu tehnologie nouă, la care se poate adăuga o capacitate de cogenerare, pe gaz”, a spus Stroe.

Aceasta în perspectiva gazelor care vor fi extrase din Marea Neagră, a adăugat el.

„Gazul din Marea Neagră n-o să mai stea mult în mare. Trebuie găsite soluţii pentru utilizarea lui. În acest moment nu poate fi absorbit de piaţa internă, dar nici la export nu poate merge, din lipsa capacităţilor de interconectare”, a mai spus oficialul MET.

În opinia sa, soluţia o reprezintă realizarea de centrale pe gaz de putere medie şi mare. El a explicat că în România ar trebui să se construiască 40-45 de centrale pe gaze, în cogenerare.

„Cred că ar fi nevoie de circa 40-45 de astfel de centrale în toată ţara, cu putere de 50-100 de MW fiecare”, a continuat el.

Compania cehă CEZ a anunţat vara trecută că scoate la vânzare activele din România şi alte state din regiune, pentru a se concentra pe investiţii în ţara-mamă.

CEZ deţine în România sistemul de distribuţie a energiei din Oltenia şi parcul eolian de la Fântânele-Cogealac, cel mai mare parc eolian terestru din Europa, cu o putere de 600 de MW.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...