IAB Europa: Valoarea pieţei europene de publicitate online a depăşit 24,3 miliarde de euro
Studiul AdEx Benchmark a arătat că mediul online a performat cel mai bine în piaţa de publicitate, cu o creştere totală de 11,5% în 2012. Europa îşi continuă creşterea atât în pieţele dezvoltate, cât şi în cele emergente, iar diversitatea publicităţii online a fost un factor puternic în ceea ce priveşte dezvoltarea economică la nivel european, în ciuda volatilităţii macroeconomice, se spune în comunicat.
„Cu o creştere de 15,3% în 2011 şi o creştere puternică de 11,5% în 2012, sectorul nostru rezistă trendului european. Display advertising-ul a continuat să se reinventeze, încurajat atât de recunoaşterea display-ului online ca un mijloc de branding, cât şi de explozia economiei big data care se bazează pe parametrii consistenţi oferiţi de mediul online”, spune Kimon Zorbas, CEO-ul IAB Europa.
Conform comunicatului, migrarea puternică şi constantă a cheltuielilor de publicitate în mediul online, care a urmat tiparele de folosire a media, a sprijinit în ansamblu această creştere puternică. Cererea de publicitate video online a fost o importantă atracţie pentru publicitatea de brand, cu o creştere de 50,6% în 2012, atingând aproape 661,9 milioane de euro. Pentru Europa, aceasta este prima dată când reclamele video online au ajuns la o cotă de piaţă de două cifre, crescând la 12,9%.
Publicitatea în mediul mobil şi-a continuat ascensiunea, prezentând o creştere de 78,3% şi atingând o valoare totală de 392 milioane de euro. Publicitatea de acest tip reprezintă în acest moment 5% din toate cheltuielile de display online din Europa. Potrivit comunicatului, display include bannerele pe computer şi pe mobil, rich media şi formatele video.
Studiul AdEx Benchmark desfăşurat de IAB Europa a împărţit piaţa de publicitate online în 3 segmente principale: Display, Classifieds & Directories, Paid-for-Search. Creşterea în aceste formate de publicitate online a fost sprijinită de schimbarea modului de folosire a gadget-urilor şi de schimbări în obiceiurile de consum.
Conform sursei citate, în 2012, piaţa de Display Ad a cunoscut o creştere like-for-like de 9,1%, cu o valoare totală de 7,8 miliarde de euro. Această creştere a fost determinată, în principal, de conţinutul video online şi pe mobil. Parametrii de măsurare mai relevanţi, măsurătorile mai bune pentru campanii, automatizarea îmbunătăţită şi simplificarea procedurii de achiziţionare de spaţiu de publicitate online dezvoltate de industrie au crescut încrederea marketerilor în publicitatea online.
În 2012, valoarea de piaţă a Classifieds and Directories a fost de 4,5 miliarde de euro şi a fost susţinută de o redistribuire pronunţată a cheltuielilor pentru classified, de la print la online. Continuarea consolidării acestui sector a crescut scala site-urilor classified, făcându-le pe acestea mai atrăgătoare pentru publicitari. Amprenta pronunţată a poziţiei Classifieds and Directories din regiunea Scandinavă a continuat să crească piaţa europeană. Performanţe notabile au fost înregistrate în Danemarca (cu o creştere de 20%) şi în Suedia (cu o creştere de 23,9%).
Paid-for-Search a experimentat cea mai puternică creştere de like-for-like, de 15,5% – şi a avut o valoare de piaţă de 11,9 miliarde de euro. Rezultatele dinamice ale Rusiei, care a crescut cu 44,9%, au fost un puternic influenţator. Cu toate acestea, chiar şi câteva dintre cele mai mari şi mai mature pieţe de Search din Europa, ca Regatul Unit şi Germania au continuat să se dezvolte, ajutate de volumul mărit de Search Ads. Cheltuielile crescute din partea publicitarilor de dimensiuni mici şi a căutărilor făcute de pe smartphone-uri şi tablete au contribuit în mod semnificant la această schimbare.
„În timp ce situaţia macroeconomică din Europa a indicat un an plin de provocări pentru industria media în 2012, publicitatea online cunoaşte o altă situaţie. Studiul nostru arată că motoarele acestei creşteri nu sunt simple pieţe, care se dezvoltă de la o bază precară. Creşterea de ordinul zecilor din economiile online mature, ca regiunea Scandinavă sau Regatul Unit, demonstrează că investiţia în tehnologie, măsurătorile îmbunătăţite şi strategiile de monetizare a creşterii numărului de consumatori mobile facilitează dezvoltarea sustenabilă a publicitatii online”, a declarat Daniel Knapp, Directorul Departamentului de Cercetare Publicitară de la IHS Electronics and Media şi autorul studiului.
Topul celor 10 ţări care conduc în ceea ce priveşte publicitatea online a rămas la fel, cu excepţia Rusiei, care a urcat de pe locul 5 pe locul 4, înlocuind Italia. Aceasta a coborât o poziţie şi a ajuns pe locul 5. Cea mai mare creştere din piaţă aparţine Rusiei, cu 34%, urmată de Turcia, cu 30,4%.
Pe primul loc în acest clasament se situează Regatul Unit, cu 6,6 miliarde de euro, fiind urmată de Germania – 4,6 miliarde de euro, Franţa – 2,8 miliarde de euro, Rusia – 1,5 miliarde de euro, Italia – 1,4 miliarde de euro, Olanda – 1 miliard de euro, Spania – 0,9 miliarde de euro, Suedia – 0,8 miliarde de euro, Norvegia – 0,6 miliarde de euro şi Danemarca – 0,6 miliarde de euro.
Realizat de IHS Screen Digest, studiul acoperă întreaga Europă, de la pieţele mature din vestul şi nordul Europei, la pieţele emergente din estul şi sudul continentului, pe parcursul anului 2012.
Informaţiile au fost adunate de IAB Europa pe baza datelor furnizate de birourile naţionale IAB din Europa. Datele au fost apoi procesate şi analizate de IHS Screen Digest. Raportul include dimensiunile pieţelor şi informaţii privind valorile pentru statutul de membru al IAB Europa în 2011, incluzând Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, România, Rusia, Spania, Slovacia, Serbia, Turcia, Suedia, Elveţia şi Regatul Unit. Datele reprezintă situaţia din ianuarie-decembrie 2011. Aceasta este cea de-a şasea ediţie a AdEx, prima ediţie a evenimentului având loc în 2006.
Conform comunicatului, IAB Europe este „vocea” mediului de afaceri digital. Misiunea sa este aceea de a proteja, promova şi sprijini profesionalizarea industriilor de publicitate online, media, cercetare de piaţă şi analiză din Europa. Împreună cu membrii săi, companii şi asociaţii naţionale de comerţ, IAB Europa reprezintă peste 5500 de organizaţii.