Italienii dau în judecată ENEL pentru informări necorespunzătoare ale creșterilor de preț
ADUSBEF, Assoutenti, Codici, Confconsumatori şi CTCU au informat marţi că vor ca Tribunalul din Roma să analizeze schimbările unilaterale în contractele de gaz şi electricitate ale Enel Energia, deţinută integral de Enel, în perioada iulie 2023 – aprilie 2024.
De asemenea, asociaţiile au cerut instanţei să ordone companiei de utilităţi să ramburseze consumatorilor majorarea facturilor şi să plătească compensaţii de 200 de euro fiecărui client care se alătură acţiunii colective în instanţă.
Reprezentanţii Enel Energia susţin că au acţionat întotdeauna respectând deplin reglementările şi regulile contractuale.
Compania a trimis clienţilor reînnoirea contractelor la expirarea acestora, fără a face schimbări unilaterale la contracte în timp ce acestea erau în vigoare, a precizat un purtător de cuvânt.
În aprilie, autoritatea antitrust din Italia a deschis o investigaţie privind modul în care Enel a comunicat majorările de preţuri la energie, după ce a primit plângeri de la peste 600 de clienţi şi firme mici pentru creşterea facturilor decisă de Enel Energia pentru perioada octombrie 2023 – ianuarie 2024.