Ialomiţianu desfiinţează acuzaţiile PSD privind falsificarea datelor economice transmise FMI

Economica.net
27 02. 2012
fmi_04668500

„Nu-mi vine să râd. O asemenea declaraţie iresponsabilă a unui om care a condus comisia SRI răspândeşte asemenea date false. Mi se pare iresponsabil. Acordul cu FMI s-a încheiat la sfârşitul conducerii PSD. România nu mai putea să-şi finanţeze deficitul, de aceea a trebuit să împrumutăm. Datele vin de la Institutul de Statistică. Datele sunt furnizate şi de BNR. Nu putem acuza BNR că furnizează date false. Guvernul oferă posibilitatea centralizării datelor. Domnul Stan a avut responsabiltate foarte mare în Guvernul României şi ştie ce înseamnă să furnizeze date false”, a declarat Ialomiţianu, la România TV.

Ialomiţianu a explicat că România a avut, în 2008, un PIB de 511 miliarde de lei, iar în 2009, de 498 de miliarde de lei, reducerea înregistrată fiind de peste 6%. Astfel, concluzionează Ialomiţianu, România nu putea avea în 2009, an de criză, un PIB în creştere faţă de 2008.

„În 2008, PIB a fost 511 miliarde lei. În 2009, 498 miliarde lei. Am avut o reducere a acestuia de peste 6%. Nu puteam în 2009 să avem un PIB mai mare decât în 2008. Cum puteam furniza date false? Anul trecut au fost rezerve privind furnizarea unor date. FMI a venit de trei – patru ori la Bucureşti şi a ajuns la concluzia că România a dat date reale, ca avem şi Institut de Statistică şi bancă centrală care, având aceleaşi date, trebuie să ajungă la aceleaşi date. A venit Eurostat şi a avut nişte rezerve. A venit în România cu specialişti şi au spus că datele sunt reale. Când vin de la FMI şi de la Comisia Europeană, vin în trei etape. Comisia tehnică verifică datele. Avem o supraveghere strictă. Acordul cu FMI este o garanţie în plus că te verifică cineva”, a adăugat Ialomiţianu.