Ianis Zicu, atacantul anului în Bulgaria

Fotbalistul Ianis Zicu, despre care presa a scris, vineri, că a fost transferat de la ŢSKA Sofia la Pohang Steelers, a fost desemnat atacantul anului în Bulgaria, iar portarul Nikolai Mihailov, de la adversara Stelei în Liga Europa, Twente Enschede, a câştigat titlul de cel mai bun jucător bulgar.
Economica.net - vin, 23 dec. 2011, 18:08

Potrivit uefa.com, ŢSKA Sofia a mai avut doi jucători premiaţi, Ivan Bandalovski – cel mai bun fundaş din campionatul Bulgariei şi Georgi Milanov – cel mai bun tânăr jucător.

Portarul Nikolai Mihailov a fost desemnat fotbalistul bulgar al anului, titlu pe care l-a deţinut în urmă cu 25 de ani şi tatăl său, actualul preşedinte al federaţiei bulgare Borislav Mihailov. La votul la care au participat jurnaliştii sportivi din Bulgaria, Nikolai Mihailov, în vârstă de 23 de ani, a obţinut 225 de puncte. El i-a devansat pe căpitanul echipei Aston Villa, Stilian Petrov – 200 de puncte şi pe fotbalistul formaţiei Manchester United, Dimităr Berbatov – 196 de puncte. Berbatov a câştigat anterior premiul pentru cel mai bun fotbalist al anului de şapte ori.

Borislav Mihailov a fost desemnat fotbalistul anului în 1986, când juca la Levski Sofia.

Formaţia Steaua Bucureşti va întâlni echipa olandeză Twente Enschede în 16-imile Ligii Europa. Meciul tur va avea loc la 16 februarie, la Bucureşti, iar returul este programat în 23 februarie, în Olanda.

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Miliardarul american Elon Musk a declarat duminică că deputatul britanic Nigel Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului de extremă dreapta Reform UK, la doar câteva......
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul Schengen terestru – touroperator
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul ...
Datorită intrării României în spațiul Schengen terestru, touroperatorul IRI Travel anticipează o creștere de 40% a ...
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ninsorile care au afectat duminică regiuni extinse din Ţările de Jos au provocat perturbări în transporturi, inclusiv ...