Ianukovici este dat în urmărire pentru ‘crime în masă’

Economica.net
24 02. 2014
ianukovici1_69249200

‘O anchetă penală a fost deschisă pe numele lui Ianukovici şi altor oficiali pentru uciderea în masă a civililor. Un mandat de arestare a fost emis împotriva lor’, a subliniat ministrul ucrainean.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) nu are nicio informaţie cu privire la locul unde s-ar putea afla în acest moment ex-preşedintele Viktor Ianukovici, infirmând că acesta ar fi fost arestat luni dimineaţă în Crimeea, informează agenţia de presă Ukrinform, citată de Ria Novosti.

SBU a negat de asemenea zvonurile că Ianukovici s-ar pregăti să fugă din ţară, pe cale maritimă, în Balaklava, lângă oraşul Sevastopol.

‘Din câte ştiu, această versiune nu a fost confirmată’, a indicat un oficial SBU, adăugând că este foarte probabil ca Viktor Ianukovici, care la sfârşitul săptămânii trecute a fost destituit din funcţia de preşedinte de către parlament, să se mai afle în ţară.

În urma reizbucnirii confruntărilor la 18 februarie între manifestanţi şi poliţie, numărul morţilor în acţiunile de protest de la Kiev a crescut la peste 80, iar cel al răniţilor la circa 700.

Potrivit unor informaţii din presa locală, Ianukovici s-ar ascunde într-un buncăr din regiunea sa natală, Doneţk. Conform unui alt scenariu, vehiculat pe reţelele de socializare online, el ar fi fugit în Emiratele Arabe Unite.

Duminică, un purtător de cuvânt al poliţiei de frontieră declarase că Viktor Ianukovici ar fi încercat să fugă la bordul unui avion privat în Rusia, dar aeronava nu a fost lăsată să decoleze.