Iarna grea a ucis 500 de persoane în toată Europa
În Ucraina, autoritatile au încetat să mai comunice noi cifre în fiecare zi, fara a oferi o explicatie. Ucraina era marţi cea mai afectată ţară din Europa, cu cele mai multe decese – 135.
În Rusia, gerul a răpus până acum 110 persoane. 23 de persoane au murit din cauza iernii grele în Lituania, 10 în Letonia şi o persoană în Estonia.
În Cehia, bilanţul morţilor a ajuns la 25 de persoane, iar acesta ar putea creăte la sfârşitul acestei săptămâni, când au fost anunţate temperaturi de până la minus 40 de grade Celsius în munţi şi de până la minus 25 de grade, la Praga. În Bulgaria au fost înregistraţi 29 de morţi, iar în Slovacia – trei.
În Balcani, numărul deceselor a ajuns la 27 (13 în Serbia, 8 în Bosnia, 3 în Croaţia, 1 în Muntenegru, 1 în Macedonia şi 1 în Albania). Temperaturile au scăzut în cursul nopţii până la minus 28 de grade Celsius , în Bosnia, la minus 26 de grade, în Croatia, la minus 25 de grade, în timp ce locuitorii din capitala bosniaca Sarajevo s-au confruntat cu temperaturi de minus 23 de grade Celsius, iar cei din Belgrad, cu temperaturi de minus 22 de grade Celsius.
În Franţa, frigul s-a soldat cu cinci morţi în ultimele zile, acesta a salvat în schimb o viaţă miercuri: un om de 34 de ani a vrut să se sinucidă aruncându-se de pe un pod înalt de trei metri, la Mulhouse, însa gheaţa de pe canal era atât de groasa încât nu a cedat sub greutatea barbatului, iar aceasta a fost numai ranit usor.
În Italia, bilanţul morţilor este de 43, iar începând de joi, un nou val de frig ăi ninsoare era aşteptat. Meteorologii italieni anticipeaza rafale de vânt rece de viscol începând de joi seara în nord si revenirea ninsorilor de vineri seara si pâna sâmbata la Roma, oras obişnuit cu ierni extrem de blânde şi unde primăria a distribuit locuitorilor 4.000 de lopeţi.
În Grecia, bilanţul a ajuns la 5 morţi. Tot 5 au fost înregistraţi în Austria, 4 în Germania şi unul în Olanda.
Valul de frig a atins şi nordul Africii, în special Algeria, unde bilanţul morţilor este de 44 de persoane, fiind aşteptate de asemenea noi căderi de zăpadă şi de grindină de la sfârşitul săptămânii şi până marţi.