IATA şi-a redus estimările privind profiturile înregistrat în acest an de companiile aeriene

Companiile aeriene din întreaga lume ar urma să înregistreze în acest an un profit cumulat de 11,7 miliarde de dolari, cu 8% mai puţin decât estimările anterioare de 12,7 miliarde de dolari, ca urmare a creşterii slabe înregistrată în Asia dar şi a diminuării cererii pentru transportul aerian de marfă, a anunţat luni Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), transmite Reuters.
Economica.net - lun, 23 sept. 2013, 16:51
IATA şi-a redus estimările privind profiturile înregistrat în acest an de companiile aeriene

IATA a precizat că această revizuire în scădere cu un miliard de dolari faţă de estimările sale anterioare din luna iunie reflectă, de asemenea, o creştere a preţului petrolului din cauza crizei din Siria.

‘Situaţia industriei aeriene nu se îmbunătăţeşte atât de rapid pe cât ne aşteptam’, a declarat directorul general al IATA, Tony Tyler. ‘Subliniez însă că situaţia din acest an va fi o îmbunătăţire faţă de rezultatul de 7,4 miliarde de dolari înregistrat în 2012’, a adăugat Tyler.

Pentru anul următor, IATA prognozează un profit net de 16,4 miliarde de dolari, al doilea cel mai bun an din ultimul deceniu după recordul de 19,2 miliarde de dolari înregistrat în 2010.

La nivel regional, IATA şi-a redus cu o treime (sau 1,5 miliarde de dolari) estimările privind profiturile înregistrate în acest an de companiile aeriene din Asia-Pacific până la 3,1 miliarde de dolari, revizuirea fiind determinată, în mare parte, de încetinirea ritmului de creştere înregistrat de economiile emergente din regiune. Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) prognozează că în acest an traficul aerian de marfă va creşte cu doar 0,9%, comparativ cu un avans de 1,5% potrivit estimărilor anterioare, şi mult sub creşterea de 5% preconizată pentru traficul aerian de pasageri.

În schimb, IATA şi-a îmbunătăţit estimările privind profiturile înregistrate de companiile aeriene din America de Nord (până la 4,9 miliarde de dolari de la 4,4 miliarde de dolari anterior) şi Europa (până la 1,7 miliarde de dolari faţă de 1,6 miliarde de dolari anterior).

Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) este o organizaţie ce reprezintă aproximativ 200 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 80% din traficul aerian mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Țara europeană care desființează subvențiile pentru regenerabile
Țara europeană care desființează subvențiile pentru regenerabile
Slovacia urmează să-și desființeze schema de subvenții pentru energie regenerabilă până în 2026, șeful autorității de reglementare a țării, Jozef Holjenčík, avertizând împotriva......
Bolojan confirmă că e posibil să existe o amânare cu privire la intrarea României în Visa Waiver
Bolojan confirmă că e posibil să existe o amânare cu privire la intrarea României în Visa Waiver
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, cu privire la intrarea în programul Visa Waiver pentru vizele SUA ...
Kelemen Hunor spune că statul trebuie să se reformeze, dar ar fi catastrofală o revenire sub autoritatea FMI
Kelemen Hunor spune că statul trebuie să se reformeze, dar ar fi catastrofală o revenire sub autoritatea FMI
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni seara că statul trebuie să se reformeze și a atras atenția că ar ...
Cutremur puternic în Noua Zeelandă, de 6,7 magnitudine
Cutremur puternic în Noua Zeelandă, de 6,7 magnitudine
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,7 pe scara Richter a avut loc în marţi, 25 martie 2025, în Noua Zeelandă.