Iaţeniuk acuză Rusia că a furat peste 2 miliarde mc de gaz ucrainean

Economica.net
13 05. 2014
arseni_iateniuk_41672600

‘Am trimis Gazprom o notificare pre-procesuală, cerând Rusiei urgent să revizuiască acordul privind preţul gazelor, care ar trebuie să fie bazat pe condiţiile de piaţă. Dacă Rusia respinge acest lucru, vom acţiona Rusia în instanţă la /Curtea de Arbitraj de la/ Stockholm. Dacă nu mă înşel, au rămas mai puţin de 20 de zile, iar acesta este ultimul apel la Rusia să stea la masa de negociere pentru a găsi o soluţie’, a spus Iaţeniuk în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene.

‘Am trimis o ofertă oficială Gazprom, în care am menţionat că – dacă Rusia extinde preţul gazului încă valabil azi, care a fost stabilit începând din primul trimestru, de 268 dolari/mc – Ucraina, în zece zile, va plăti arieratele pentru gaze. Dar mai întâi trebuie semnat acordul şi numai după aceea să se ceară plata arieratelor’, a adăugat premierul în exerciţiu de la Kiev.

El a atras atenţia că nu trebuie uitat un lucru foarte important şi anume că Rusia a anexat Crimeea. ‘Rusia a confiscat proprietăţi ale statului ucrainean. Zeci sau sute de milioane de dolari, inclusiv compania de stat Cernomornaftogaz, care este o companie petrolieră şi de gaze. Au furat peste 2 miliarde mc din gazul natural ucrainean, au furat câmpurile noastre, companiile noastre, exploatările din larg şi de pe uscat’, a subliniat Iaţeniuk, menţinând că Rusia va fi acţionată în judecată pentru acest lucru.

Şeful guvernului de la Kiev a mai afirmat că Rusia trebuie ‘să înceteze să folosească gazul natural ca pe un alt tip de armă, sau ca pe o nouă armă rusă, pe lângă cea nucleară’.

La rândul său, preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a apreciat că ‘energia nu ar trebui să fie folosită ca o armă politică’. ‘Aşteptările UE sunt ca ambele părţi să rămână responsabile şi de încredere, pentru că sunt parteneri de aprovizionare şi de tranzit’, a spus Barroso.

‘Aşteptăm ca Rusia să ia în considerare preocupările Ucrainei legate de preţ, iar premierul Ucrainei mi-a transmis că ţara sa este gata să-şi plătească arieratele dacă Rusia joacă după reguli în materie de preţul pe care îl cere Ucrainei. Asta este important şi ar trebui să avem un acord până la sfârşitul lui mai’, a mai spus Barroso.

‘Sunt de asemenea încurajat de angajamentul Ucrainei de a transpune cel de-al treilea pachet al energiei ca un mijloc de a asigura o piaţă a energiei sustenabilă. Premierul mi-a confirmat astăzi disponibilitatea sa şi a Ucrainei de a fi pe cât posibil integrată în sistemul european al energiei’, a încheiat Barroso.