ÎCCJ a decis că personalul din Justiție nu beneficiază de majorarea de 5% a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, începând cu data de 1 ianuarie 2024
„Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi stabileşte că: în interpretarea şi aplicarea art. I alin. (1) şi alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, personalul din familia ocupaţională ‘Justiţie’, ale cărui drepturi salariale au fost calculate, prin acte administrative ale ordonatorilor principali de credite, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, fără a se ţine cont de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, nu beneficiază de majorarea de 5% a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, începând cu 1 ianuarie 2024”, se arată în decizia instanţei, relatează Agerpres.
De asemenea, ÎCCJ admite sesizările formulate de Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă, de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă şi de Tribunalul Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi stabileşte că „în interpretarea şi aplicarea art. III pct. 3, art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 cu trimitere la art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, structurile subordonate ale APIA şi Inspecţiei Muncii nu beneficiază de dreptul la majorare cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 a salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare brută lunară cuvenite de la 1 ianuarie 2024, cu excepţia situaţiei în care, din aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023, ar rezulta o majorare a salariilor de bază mai mică decât procentul prevăzut la art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, situaţie în care se aplică procentul de 5% la salariul de bază aferent lunii decembrie 2023”.
Potrivit site-ului instanţei supreme, decizia este obligatorie.
Mai multe instanţe au sesizat ÎCCJ pentru soluţionarea chestiunii „dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din OUG 115/14.12.2023 personalul din familia ocupaţională ‘Justiţie’, ale cărui drepturi salariale au fost recalculate, prin acte administrative ale ordonatorilor principali de credite, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605.225, fără a se ţine cont de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, beneficiază de majorarea cu 5% a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, începând cu data de 1.01.2024”.