ÎCCJ: Continuă audierile în dosarul lui Tăriceanu. Sunt aşteptaţi Dan Andronic şi Paul al României

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie continuă marţi audierile de martori în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, la acest termen fiind citaţi jurnalistul Dan Andronic şi Paul al României.
Economica.net - mar, 30 ian. 2018, 07:33
ÎCCJ: Continuă audierile în dosarul lui Tăriceanu. Sunt aşteptaţi Dan Andronic şi Paul al României

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

 

Te-ar mai putea interesa și
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată până în 2028
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată ...
Programul de guvernare propus de către PSD - PNL - minorități vizează finalizarea până la sfârșitul anului 2028 a legăturii rutiere rapide dintre Marea Neagră și Europa Centrală. Mai......
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Thermoilektriki Komotinis, o centrală electrică de ultimă generație cu ciclu combinat de gaze cu o capacitate de 877 ...
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 se deschide azi la ora 16:00
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 se deschide azi la ora 16:00
Lotul 1 Dumbrava - Mizil al A7 Ploiești - Buzău va fi dat în trafic luni la ora 16:00, potrivit unor informații transmise ...
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
Valoarea totală a ajutoarelor de stat aprobate în România a atins, în perioada 2019-2023, suma de 1,3 miliarde euro, ...