ÎCCJ: Primul termen pe fond în dosarul lui Tăriceanu

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) dezbat, marţi, primul termen pe fond în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
Economica.net - mar, 14 mart. 2017, 06:25
ÎCCJ: Primul termen pe fond în dosarul lui Tăriceanu

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 iar timp de 8 luni procesul s-a desfăşurat în procedura de cameră preliminară.

În acelaşi dosar, Dorin Marian, fost consilier prezidenţial în timpul mandatului lui Emil Constantinescu şi fost şef al Cancelariei premierului Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă, însă procesul acestuia a fost disjuns şi se judecă separat la Tribunalul Braşov.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare în dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Astfel, Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic şi Remus Truică, cu întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

‘În acelaşi context, inculpatul a mai precizat că nu a avut o relaţie apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoştinţă de relaţia acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein. Totodată, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat/ introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România’, spun procurorii.

Dorin Marian este acuzat că, în contextul instrumentării aceleiaşi cauze, a făcut, la data de 28 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu angajarea lui Marius Andrei Marcovici, în calitate de consilier personal, la Cancelaria prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu, urmare a înţelegerii acestuia din urmă cu Tal Silberstein. Dorin Marian a afirmat în mod nereal, spun procurorii, că nu cunoştea activitatea şi atribuţiile de serviciu ale lui Marcovici, în condiţiile în care acesta din urmă era cunoscut în cercurile politice drept ‘omul lui Tal’.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf Scholz
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf ...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să înceteze criticile sale nedrepte la adresa cancelarului german Olaf Scholz, a avertizat secretarul general al NATO, Mark Rutte, într-un......
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată până în 2028
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată ...
Programul de guvernare propus de către PSD - PNL - minorități vizează finalizarea până la sfârșitul anului 2028 a ...
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Thermoilektriki Komotinis, o centrală electrică de ultimă generație cu ciclu combinat de gaze cu o capacitate de 877 ...
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 se deschide azi la ora 16:00
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 se deschide azi la ora 16:00
Lotul 1 Dumbrava - Mizil al A7 Ploiești - Buzău va fi dat în trafic luni la ora 16:00, potrivit unor informații transmise ...