Cinci ani de Justiţie: ÎCCJ trimite spre rejudecare pentru a treia oară un dosar pe clauze abuzive cu BCR

Încurcate sunt căile justiţiei – asta pare să arate ultima decizie a Curţii Supreme într-un litigiu dintre BCR, firma de recuperare Suport Colect şi doi (foşti) clienţi ai instituţiei bancare. După cinci ani de procese, ÎCCJ a decis că nu se poate da o soluţie finală în procesul în care consumatorii au cerut instanţei să declare ca abuzive mai multe clauze contractuale, şi că dosarul trebuie trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj. Pentru a treia oară.

Justiţia ping-pong

ECONOMICA.NET scria în iulie 2014 despre parcursul incredibil al unui litigiu contractual ce părea că nu-şi mai găseşte sfârşitul. P.M. şi P.L., clienţi ai BCR din Maramureş, au chemat banca în judecată în 2010, nemulţumiţi de faptul că aceasta le-a crescut dobânda unui credit în euro, folosindu-se de o prevedere contractuală contestată şi de alţii.

Cei doi au luat un împrumut de 65.000 de euro pe 300 de luni în 2008. Potrivit contractului, dobânda era fixă în primul an, şi urma să fie variabilă din cel de-al doilea, în funcţie de „dobânda de referinţă variabilă (DRV), care se afişează la sediile BCR”, la care se adaugă o marjă fixă.

Această clauză, printre cele mai contestate de către clienţii bancari din România, a permis BCR să controleze costurile creditelor în euro, fără să ofere prea multe explicaţii clienţilor. Astfel, chiar dacă referinţele de piaţă, precum Euribor, erau în scădere abruptă ca urmare a reducerii dobânzii de politică monetară a Băncii Centrale Europene aproape de zero, BCR a crescut dobânzile clienţilor săi.

Astfel, rata lunară a celor doi a sărit de la 510 euro la 640 de euro, în condiţiile în care criza lovea prin deprecierea leului şi scăderea veniturilor.

În august 2010, Tribunalul Maramureş le dă dreptate clienţilor, decide că clauza privind DRV este abuzivă şi o elimină din contract, care urma să se deruleze astfel fără dobândă.

Imediat după decizia Tribunalului, BCR vinde creditul celor doi către firma de recuperare de creanţe Suport Colect, care se ocupă de colectarea de creanţe şi este deţinută chiar de către BCR. Clienţii acumulaseră debite restante de 3.700 de euro, sumă rezultată din diferenţa dintre plăţile efectuate şi ratele lunare stabilite de BCR, precum şi din penalităţile acumulate. De la această tranzacţie se naşte o problemă care pare a nu-şi găsi rezolvarea.

BCR, nemulţumită de decizia de pe fond, care lăsa contractul fără dobândă, atacă cu apel la Curtea de Apel Cluj. În mai 2011, instanţa respinge apelul BCR şi susţine că banca nu mai are calitate procesuală activă, pentru că nu mai este titularul creanţei, creditul fiind cedat către Suport Colect.

Potrivit vechiului Cod de procedură civilă, părţile aveau şi calea de atac a recursului, astfel că litigiul ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. BCR a susţinut că decizia Curţii de Apel trebuie casată şi speţa rejudecată, pentru că banca avea, în fapt, calitate procesuală activă, din pricina unei clauze din contractul de cesiune care spunea că aceasta nu operează dacă debitorii înaintează o acţiune în instanţă.

Situaţia este una ciudată pentru că, deşi exista o acţiune în instanţă a debitorilor, BCR a cedat creditul către Suport Colect. Cesiunea nu avea, însă, cum să opereze încă de la încheierea contractului dintre BCR şi Suport Colect, potrivit contractului dintre cele două companii.

ÎCCJ admite recursul BCR în decembrie 2011 şi trimite spre rejudecare dosarul, tot la Curtea de Apel Cluj.

Curtea de Casaţie susţine că instanţa de apel nu a luat în considerare clauza din contractul de cesiune privind litigiile, astfel că BCR nu a avut posibilitatea să se apere.

„Astfel, deşi s-a reţinut că cesionarul preia poziţia procesuală cedentului, instanţa de apel a omis să cerceteze excepţia lipsei calităţii procesuale active şi în contradictoriu cu cesionarul respectiv cu SC Suport Colect. SRL, cu toate că s-a pus în discuţie o clauză din contractul de cesiune şi tocmai în considerarea existenţei acestui contract excepţia a fost admisă.
Pe de altă parte, prin admiterea excepţiei calităţii procesuale active în apel, apelanta pârâtă a fost lipsită de posibilitatea de a-şi formula orice apărare în legătură cu contractul de credit, în condiţiile în care prin decizia recurată s-a menţinut hotărârea tribunalului privind derularea în continuare a contractului de credit cu pârâta SC Banca Comercială Română SA, în absenţa clauzelor declarate abuzive”, se arată în motivarea ÎCCJ.

Curtea de la Cluj îşi menţine hotărârea iniţială şi susţine că cesiunea a operat, fapt recunoscut şi de către bancă, potrivit deciziei din iunie 2012. În motivarea instanţei de apel se arată că Suport Colect a acţionat ca titulară a creditului în momentul în care debitorii au cerut de la firmă încuviinţarea de a vinde locuinţa pentru a stinge creanţa, însă nu au primit acceptul acesteia. Astfel, din pricina modului în care au acţionat BCR şi Suport Colect, debitorii au ajuns în situaţia de a nu mai şti cine este titularul creditului lor, susţin magistraţii de la Cluj. Ei adaugă că BCR ştia că este în litigiu cu clienţii şi totuşi a vândut creanţa, astfel că a acţionat fără diligenţă profesională şi că a interpretat clauza din contractul de cesiune în funcţie de situaţia care îi profită.

„De altfel, aceasta atitudine a apelantei, privind încălcarea principiului exercitării cu bună-credinţă a drepturilor sale, este relevată şi de împrejurarea că a procedat la declararea ca scadent anticipat a creditului, la momentul la care era pronunţată sentinţa atacată, executorie, pe temeiul neachitării unor restanţe, calculate tocmai în conformitate cu clauzele contractuale invalidate de către tribunal, cu caracter retroactiv.

Mai mult, a şi cesionat creanţa, al cărui cuantum a fost stabilit în temeiul aceloraşi prevederi contractuale, deşi este evident că avea cunoştinţă de faptul că a fost încunoştinţată despre proces şi a depus întâmpinare, astfel încât, dacă ar fi dat dovadă de o atitudine diligentă, ar fi putut afla care a fost soluţia pronunţată de tribunal şi ar fi putut să-şi adapteze conduita, în sensul temporizării tuturor acestor demersuri, până la pronunţarea unei soluţii irevocabile”, se arată în motivarea Curţii de Apel din 2012. 

Cu alte cuvine Curtea de Apel mai spune şi că, dacă creditul rămâne fără dobândă, debitorii nu datorează nimic băncii cu titlu de restanţă, ci dimpotrivă, pentru că plăţile cu acest titlu din cel de-al doilea an de creditare trebuie restituite, din moment ce s-au făcut în temeiul unei clauze abuzive. Unul dintre judecătorii cauzei s-a pronunţat în acelaşi şi în 2011.

Se ajunge din nou în recurs la ÎCCJ, pentru aceleaşi motive, şi dosarul este din nou trimis spre rejudecare în septembrie 2013, din aceleaşi motive.

În mai 2014, alt complet de magistraţi de la Curtea de Apel Cluj decide din nou să respingă apelul BCR, care atacă din nou decizia cu recurs la ÎCCJ.

În februarie 2015, pentru a treia oară, ÎCCJ casează decizia Curţii de Apel şi trimite din nou dosarul spre rejudecare. Astfel, Curtea de Apel Cluj se va pronunţa pentru a patra oară pe acelaşi dosar.