IDC a redus estimarea privind vânzările globale de tablete din acest an

Tabletele vor fi concurante intens de alte aparate mobile precum smartphone-urile şi computerele portabile, potrivit companiei de cercetare a pieţei IDC, care a redus estimarea privind vânzările globale pentru această categorie de produse din acest an, relatează MarketWatch.
Economica.net - J, 29 aug. 2013, 18:38
IDC a redus estimarea privind vânzările globale de tablete din acest an

IDC anticipează că vânzările de tablete vor ajunge în acest an la 227,4 milioane de unităţi, sub estimarea iniţială de 229,3 milioane.

Compania de cercetare anticipează încetinirea creşterii pieţei tabletelor în America de Nord şi Europa Occidentală.

„Saturarea pieţei, achiziţiile în creştere de smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 5 inci şi eventuala expansiune a segmentului computerelor portabile vor avea un impact asupra creşterii tabletelor în toate regiunile, dar mai întâi în cele mature”, a explicat IDC.

Companiile mari, în frunte cu Apple, Samsung şi Amazon.com, urmează să lanseze în acest an noi versiuni de tablete.

Te-ar mai putea interesa și
Deficit bugetar de 2,95% la patru luni, mai bun decât anul trecut, dar catastrofal pentru planurile României
Deficit bugetar de 2,95% la patru luni, mai bun decât anul trecut, dar catastrofal pentru planurile României
Deficitul bugetar s-a situat la 2,95% din PIB, după primele patru luni din 2025, comparativ cu 3,25% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Ministerul......
Trump l-a sunat pe Nicușor Dan și l-a invitat să facă o vizită în SUA – surse
Trump l-a sunat pe Nicușor Dan și l-a invitat să facă o vizită în SUA – surse
Președintele Nicușor Dan a avut marți seară o convorbire telefonică cu președintele SUA, Donald Trump, potrivit unor ...
Tren metropolitan la Iași: TPF Inginerie a depus ofertă pentru elaborarea studiului de fezabilitate
Tren metropolitan la Iași: TPF Inginerie a depus ofertă pentru elaborarea studiului de fezabilitate
Primăria Iași a primit ofertă de la TPF Inginerie la licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind dezvoltarea ...
Vânzările reduse de mașini electrice ale Renault forțează electrificarea Dacia
Vânzările reduse de mașini electrice ale Renault forțează electrificarea Dacia
Cunoscut încă din 2024, proiectul cu privire la o nouă generație Dacia Spring a avansat rapid. Având o bază tehnică ...