IDC: Ritmul de creştere a vânzărilor de smartphone-uri se va înjumătăţi în 2014

Ritmul de creştere a vânzărilor mondiale de smartphone-uri va încetini la 19,3% în 2014, după o creştere de 39,2% în 2013, an în care livrările de smartphone-uri au trecut pentru prima dată pragul de un miliard de unităţi, a estimat miercuri compania de cercetare a pieţei IDC, transmite Dow Jones Newswires.
Economica.net - mie, 26 feb. 2014, 16:29
IDC: Ritmul de creştere a vânzărilor de smartphone-uri se va înjumătăţi în 2014

Analistul IDC, Ryan Reith consideră că anul acesta va fi ‘un enorm an de tranziţie pentru piaţa smartphone’, în condiţiile în care ritmul de creştere va înregistra cea mai puternică scădere din istorie. Chiar şi aşa un număr de 1,2 miliarde de smartphone-uri vor fi livrate anul acesta la nivel global.

Tendinţa de diminuare a ritmului de creştere va continua şi în următorii ani astfel că potrivit IDC în 2018 livrările de smartphone-uri vor înregistra o creştere anuală de doar 6,2%.

Pe măsură ce pieţele mature, precum America de Nord şi Europa, devin saturate şi ritmul global de creştere încetineşte, producătorii de dispozitive şi operatorii de telefonie mobilă au început deja să caute mijloace pentru a vinde hardware pe toate pieţele, inclusiv pe cele emergente. În consecinţă, IDC estimează că va avea loc o scădere rapidă a preţurilor, astfel că la nivel mondial preţul mediu de vânzare a unui smartphone va scădea până la 260 de dolari în 2018 de la 335 de dolari în 2013.

De asemenea, IDC nu se aşteaptă să existe modificări importante în clasamentul sistemelor de operare pentru smartphone-uri. Sistemul Android dezvoltat de Google ar urma să rămână în poziţia de lider, cu o cotă de piaţă de 76% în 2018, în scădere de la o cotă de 78,9% în 2014, urmat de sistemul iOS al celor de la Apple care îşi va păstra cota de piaţă la nivelul de 14,4% până în 2018. În schimb, cota de piaţă a sistemului Windows Phone ar urma să crească până la 7% în 2018 de la 3,9% în prezent, în timp ce cota BlackBerry va scădea la 0,3% de la 1% în prezent.

Pentru ai încuraja pe utilizatori să-şi înlocuiască telefoanele cu noi modele, Apple, producătorul telefoanelor iPhone, a creat aparate cu ecrane mai mari, în timp ce alţi producători precum grupul sud-coreean Samsung Electronics, fabricantul telefoanelor marca Galaxy, au început să ofere şi alte dispozitive precum ceasurile conectate la Internet.

 

Te-ar mai putea interesa și
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a trimite experți la Salina Praid
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a ...
Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a exprimat disponibilitatea de a trimite echipamente şi experţi la Praid pentru a ajuta la rezolvarea situaţiei, a anunţat, sâmbătă,......
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Luna iunie se anunță a fi una plină de evenimente în ceea ce privește inaugurările de autostrăzi în România. Astfel, ...
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Danone, liderul pieței iaurturilor din România, cu o fabrică în București de unde face și exporturi, a rămas în 2024 ...
Prim-ministrul Cătălin Predoiu trimite corpul de control la Salina Praid
Prim-ministrul Cătălin Predoiu trimite corpul de control la Salina Praid
Premierul interimar Cătălin Predoiu a anunțat, sâmbătă, că a dispus trimiterea Corpului de control la Salina Praid ...