IEA: Europa trebuie să-şi revizuiască politica în domeniul gazelor naturale

Preţurile ridicate la gaze naturale din Europa riscă să alunge o parte importantă din industriile cu consum mare de energie, cum sunt cimentul şi oţelul, dacă statele europene nu majorează producţia de gaze de şist şi nu reduc subvenţiile pentru energiile verzi, a declarat joi economistul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), transmite Reuters.
Economica.net - J, 23 ian. 2014, 12:30
IEA: Europa trebuie să-şi revizuiască politica în domeniul gazelor naturale

‘Aceste industrii sunt critice pentru economia europeană având în vedere că angajează peste 30 de milioane de persoane şi ar putea avea un efect major asupra economiei UE’, a declarat economistului şef al IEA, Fatih Birol, cu ocazia Forumului Economic Mondial de la Davos.

Potrivit lui Fatih Birol, soluţionarea problemei creşterii facturilor la energie în Europa necesită o abordare largă. Nu numai că statele europene trebuie să renegocieze contractele la gaze naturale, dintre care două treimi expiră în următorul deceniu, pentru a obţine termeni mai favorabili dar, de asemenea, ar trebui să crească producţia de gaze din resurse neconvenţionale, cum sunt gazele de şist. În plus, Uniunea Europeană ar trebui de asemenea să analizeze posibilitatea reducerii celor 60 de miliarde de dolari pe care le alocă anul pentru subvenţionarea producţiei de energie electrică din surse regenerabile, cum este energia eoliană şi cea solară. ‘În unele cazuri aceste subvenţii sunt excesive şi pun o presiune inutilă asupra consumatorilor’, a apreciat Fatih Birol.

Îngrijorările cu privire la impactul preţurilor la energie asupra unor industrii s-au intensificat în ultima perioadă iar unele state membre UE au început să dezbată o îngheţare a preţurilor şi chiar eliminarea subvenţiilor la energiile regenerabile. Preţul gazelor naturale în Europa este de aproape trei ori mai mare decât în SUA, în condiţiile în care producţia de gaze naturale a SUA a crescut graţie gazelor de şist în timp ce consumatorii europeni depind de importurile din Rusia şi Norvegia.

Te-ar mai putea interesa și
Curtea de Conturi a făcut un audit la ANAF și a constatat că la 2.440 de adese sunt înregistrate 47.513 de firme cu datorii de circa 30 de miliarde de lei
Curtea de Conturi a făcut un audit la ANAF și a constatat că la 2.440 de adese sunt înregistrate 47.513 de firme cu datorii ...
Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa......
Alertă – Anunţ important despre ce se întâmplă la Salina Praid, de la Guvern
Alertă – Anunţ important despre ce se întâmplă la Salina Praid, de la Guvern
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat marţi, la Praid, că aproximativ 50.000 de persoane care locuiesc în aval ...
Noul termen pentru finalizarea centralei de la Iernut a Romgaz: 19 decembrie
Noul termen pentru finalizarea centralei de la Iernut a Romgaz: 19 decembrie
Firma spaniolă Duro Felguera și-a asumat finalizarea centralei pe gaze în ciclu combinat de la Iernut, un proiect întârziat ...
Regionalizare România – Ce spune Președintele Nicușor Dan despre reorganizarea administrativ-teritorială, noul Guvern şi cele mai importante reforme din ţara noastră
Regionalizare România – Ce spune Președintele Nicușor Dan despre reorganizarea administrativ-teritorială, noul ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că o adevărată reorganizare administrativ-teritorială nu se poate face ...