IEA: Ritmul de creştere a cererii mondiale de petrol va încetini în 2016

Cererea mondială de petrol se va diminua anul viitor ca urmare a perspectivelor slabe ale economiei mondiale precum şi a supraofertei de pe piaţă, estimează Agenţia Internaţională a Energiei, transmite Dow Jones Newswires.
Economica.net - vin, 13 nov. 2015, 13:38
IEA: Ritmul de creştere a cererii mondiale de petrol va încetini în 2016

Potrivit ultimului buletin lunar al IEA, cererea mondială de petrol ar urma să crească în 2016 cu doar 1,2 milioane barili pe zi până la 95,8 milioane barili pe zi, după ce în acest an a crescut cu 1,8 milioane barili per zi (mbd) până la 94,6 milioane barili pe zi.

IEA estimează că stocurile de petrol ale ţărilor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi de Dezvoltare Economică (OECD) au atins la finele lunii septembrie un nivel record de aproape trei miliarde de barili. ‘Aceste stocuri oferă o protecţie fără precedent contra şocurilor geopolitice sau a întreruperilor neaşteptate în aprovizionare’, a subliniat IEA.

Raportul IEA vine la o zi după ce Organizaţia Statelor Exportatoare de petrol (OPEC) a dat publicităţii propriul său raport pe luna noiembrie în care şi-a menţinut, în mare parte, estimările privind creşterea cererii mondiale de petrol. Potrivit OPEC, în 2015 cererea mondială de petrol va creşte cu 1,5 milioane barili pe zi până la 92,86 mbd, urmând ca în 2016 să crească cu 1,25 mbd până la 94,14 milioane barili pe zi.

Preţul barilului de ţiţei s-a redus cu 40% în acest an, ajungând la mai puţin de 45 de dolari, pe măsură ce OPEC a decis să-şi apere cota de piaţă în faţa rivalilor prin pomparea unei cantităţi record de ţiţei în pofida scăderii preţurilor.

IEA este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973-1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
„The Lady from the Orient” a devenit cel mai scump tablou al pictorului sud-african Vladimir Tretchikoff, după ce a fost vândut la o licitație organizată la Johannesburg
„The Lady from the Orient” a devenit cel mai scump tablou al pictorului sud-african Vladimir Tretchikoff, după ...
Pictura "The Lady from the Orient" a lui Vladimir Tretchikoff s-a vândut cu peste 1,7 milioane de dolari la licitaţie, stabilind un nou record mondial pentru pictorul sud-african de origine rusă,......
La propunerea lui Nicuşor Dan, partidele au acceptat crearea unui grup de lucru pentru reducerea cheltuielilor publice
La propunerea lui Nicuşor Dan, partidele au acceptat crearea unui grup de lucru pentru reducerea cheltuielilor publice
Delegaţiile partidelor pro-europene - PSD, PNL, USR, UDMR şi reprezentanţii Grupului minorităţilor naţionale - au subliniat, ...
Nu se ieftinește! Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 euro/MWh
Nu se ieftinește! Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 euro/MWh
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut o cantitate semnificativă de energie electrică ...
eToro lansează Portofoliile Alpha: strategii de investiții bazate pe inteligență artificială, construite folosind date proprii rezultate din tranzacțiile investitorilor individuali
eToro lansează Portofoliile Alpha: strategii de investiții bazate pe inteligență artificială, construite folosind date ...
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat astăzi lansarea a 11 „Portofolii Alpha”, o familie de ...