Ieftinire a carburanților azi. A treia modificare de preț pentru a treia zi la rând
Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 8 noiembrie 2023 un preț al benzinei standard de 6,82 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,49 lei/litrul.
Așadar, față de ziua precedentă, prețul motorinei a scăzut cu patru bani pe litru, iar prețul benzinei a rămas nemodificat.
Este a treia modificare de preț a carburanților pentru a treia zi la rând în benzinăriile liderului pieței. Astfel, ultima modificare de preț la carburanți avut loc chiar ieri, când în stațiile Petrom prețul benzinei a scăzut cu cinci bani pe litru, iar prețul motorinei a rămas nemodificat. Cu două zile în urmă, a crescut cu patru bani pe litru prețul motorinei, iar prețul benzinei a răma nemodificat. Precedenta a fost în data de 1 noiembrie, când Petrom a scăzut cu șapte bani pe litru prețul motorinei.
După ultimele modificări de prețuri, observăm că se diminuează ușor diferența de preț dintre benzină și motorină, la 67 de bani pe litru.
Prețurile petrolului sunt în scădere. Asfel, la ora redactării acestei știri, prețul sortimentului Brent, de referință pentru piața europeană, era de 81,48 dolari barilul, iar țițeiul WTI, de referință pentru piața americană, costa 77,06 dolari.
Petrom a vândut în benzinăriile Petrom și OMV din România, Moldova, Bulgaria și Serbia 2,3 milioane de tone de carburanți în primele nouă luni, în creștere cu 1% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.