Ieftinire în benzinării azi, benzina și motorina costă aproape la fel. Ce se întâmplă
Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 26 aprilie 2024 un preț al benzinei standard de 7,39 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,41 lei/litrul.
Așadar, azi, compania petrolieră a redus prețul motorinei cu trei bani pe litru, menținând însă prețul benzinei, ceea ce face ca dferența de preț dintre benzină și motorină să se reducă la doar doi bani pe litru.
România, țară în care funcționează trei rafinării care produc carburanți, este importator net de motorină, dar este exportator net de bezină, în condițiile în care dieselul este carburantul majoritar folosit. Din această cauză, dar și din altele, în geneal motorina este mai scumpă la noi decât benzină, o situație diferită față de multe piețe europene.
Ieftinirea motorinei de azi vine la trei zile de la precedenta scădere de preț. Atunci, compania petrolieră a redus prețul motorinei patru bani pe litru și a coborât prețul benzinei cu doi bani pe litru. Cu trei zile înainte de ieftinirea de atunci, a mai avut loc una, când s-a ieftinit doar motorina, cu șase bani pe litru.
Prea multă motorină
Scăderea prețurilor la pompă ale motorinei nu se manifestă doar în România, și, după cum am scris AICI, nu este neapărat o veste bună.
Marjele pentru motorină au scăzut, cel puțin în Europa, pentru a cincea săptămână la rând, și ai ajuns la minimul ultimelor zece luni, pe fondul unei supraoferte de motorină în Europa, care cel puțin pentru moment, nu ar avea o cerere care să crească în același ritm.
3,66 milioane de tone de motorină și motorină au sosit în porturile europene în martie, cu 27% mai mult decât în februarie, potrivit datelor consultanților. Saturarea pieței europene a fost facilitată în mare măsură de reluarea livrărilor din India. Reliance, care operează cea mai mare rafinărie din lume, a început să crească numărul de transporturi de motorină spre Europa, în ciuda faptului că cea mai mare parte a navelor trebuie să ocolească Canalul Suez pentru a ajunge în Lumea Veche. În martie, 618.000 de tone de motorină produsă de India au ajuns în Europa și Turcia, ceea ce reprezintă de 2,7 ori mai mult decât în februarie. Iar livrările de la ceilalți doi mari furnizori de motorină, SUA și Arabia Saudită, au crescut cu 21% și, respectiv, 7%, ajungând la 1,24 milioane de tone și 1,14 milioane de tone. Dinamica ascendentă a livrărilor către piața europeană a continuat în aprilie. În primele trei săptămâni ale lunii, în porturile din Turcia și Europa au sosit 2,86 milioane de tone de motorină, cu 16% mai mult decât în ultimele trei săptămâni ale lunii martie.
Pentru benzină, dimpotrivă, există cerere atât în Europa, cât și în Statele Unite, iar marja la benzină este ridicată inclusiv din cauza interdicției de export pe care o aplică acum Rusia – livrările ajungeau mai ales în Africa.